# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2291 al Comisiei din 10 noiembrie 2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1629 în ceea ce privește lista zonelor demarcate pentru izolarea Ceratocystis platani (J.M. Walter) Engelbr. & T.C. Harr. în Grecia, Franța și Italia

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32025R2291
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R2291/regulament-ue-2025-2291
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R2291/regulament-ue-2025-2291.md
- **Subiecte:** bolile plantelor, dăunător, foioase, Franța, Grecia, inspecție fitosanitară, Italia, protecția florei, supravegherea importurilor

## Recitale

### (1)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1629 al Comisiei (2) stabilește măsuri de izolare a Ceratocystis platani (J.M. Walter) Engelbr. & T.C. Harr. (denumit în continuare „organismul dăunător specificat”). Anexa I la respectivul regulament de punere în aplicare enumeră zonele demarcate pentru izolare.

### (2)

> Pe baza rezultatelor anchetelor efectuate în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, eradicarea organismului dăunător specificat în anumite zone demarcate din Aude și Hautes-Pyrénées din Franța și în anumite zone din Lombardia, Emilia-Romagna și Toscana din Italia nu mai este posibilă.

### (3)

> În plus, în Grecia, eradicarea organismului dăunător specificat nu mai este posibilă în zonele demarcate stabilite în acest scop în regiunile Attica, Grecia Centrală, Macedonia Centrală, Epir, Peloponez, Tesalia, Macedonia de Vest și Grecia de Vest.

### (4)

> În consecință, Greciei, Franței și Italiei trebuie să li se permită să aplice măsuri de izolare a organismului dăunător specificat în zonele demarcate respective.

### (5)

> Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1629 trebuie modificat în consecință.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1629 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

