# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2148 al Comisiei din 23 octombrie 2025 de rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/265 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de plăci din ceramică originare din India și Turcia

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32025R2148
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R2148/regulament-ue-2025-2148
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R2148/regulament-ue-2025-2148.md
- **Subiecte:** ceramică, import (UE), India, material de construcții, produs original, taxă antidumping, Turcia

## Recitale

### (1)

> Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/265 al Comisiei (2) (denumit în continuare „regulamentul inițial”), Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a instituit taxe antidumping definitive la importurile de plăci din ceramică originare din India și Turcia.

### (2)

> În investigația care a condus la instituirea unor taxe antidumping definitive, s-a utilizat eșantionarea atunci când s-au investigat producătorii-exportatori, în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.

### (3)

> În iulie 2025, grupul Bien & Qua, un grup de producători-exportatori turci incluși în eșantion ale căror produse au făcut obiectul taxei antidumping individuale de 4,8 %, a contactat Comisia, aducându-i la cunoștință o eroare în modul în care numele producătorilor-exportatori figurau în regulamentul inițial. O nouă analiză a documentelor deja prezentate de grup în cursul investigației inițiale, și anume statutul acestora, a confirmat că numele părților au fost ortografiate greșit în regulamentul inițial.

### (4)

> Având în vedere cele de mai sus, se consideră necesară modificarea retroactivă a regulamentului inițial, începând cu data intrării sale în vigoare, pentru a reflecta numele corecte ale producătorilor-exportatori relevanți, și anume Qua Granite Hayal Yapi ve Ürünleri Sanayi Ticaret A.Ş. și Bien Yapi Ürünleri Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş.

### (5)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului instituit prin articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036,


## Articole

### Articolul 1

> Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/265 se modifică după cum urmează:
>
> „Turcia Qua Granite ve Hayal Yapi Ürünleri San. Tic. A.Ş.; Bien Yapi Ürünleri San. Tic. A.Ş. 4,8 % C901”
>
> se înlocuiește cu:
>
> „Turcia Qua Granite Hayal Yapi ve Ürünleri Sanayi Ticaret A.Ş.; Bien Yapi Ürünleri Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş. 4,8 % C901”.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 11 februarie 2023.

