# Regulamentul (UE) 2025/1409 al Consiliului din 8 iulie 2025 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2866/98 în ceea ce privește rata de conversie a monedei euro pentru Bulgaria

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32025R1409
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R1409/regulament-ue-2025-1409
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R1409/regulament-ue-2025-1409.md
- **Subiecte:** Bulgaria, Euro, Eurogrup (zonă euro), monedă națională, rată de conversie, țară participantă (zona euro)

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 2866/98 al Consiliului (2) stabilește ratele de conversie între moneda euro și monedele statelor membre care adoptă moneda euro de la 1 ianuarie 1999.

### (2)

> În conformitate cu articolul 5 din Actul de aderare din 2005 (3), Bulgaria este un stat membru care face obiectul unei derogări, în înțelesul articolului 139 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

### (3)

> În conformitate cu Decizia (UE) 2025/1407 a Consiliului (4) privind adoptarea la 1 ianuarie 2026 de către Bulgaria a monedei euro, Bulgaria îndeplinește condițiile necesare pentru adoptarea monedei euro, iar derogarea aplicabilă Bulgariei se abrogă cu efect de la 1 ianuarie 2026.

### (4)

> Introducerea monedei euro în Bulgaria necesită adoptarea ratei de conversie dintre euro și leva bulgărească. Această rată de conversie ar trebui să fie stabilită la 1,95583 leve pentru 1 euro, ceea ce corespunde actualului curs central al levei din cadrul mecanismului cursului de schimb (MCS II).

### (5)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2866/98 ar trebui să fie modificat în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> La articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2866/98, între rubricile corespunzătoare ratelor de conversie aplicabile francului belgian și mărcii germane, se introduce următoarea rubrică:
>
> „= 1,95583 leve bulgărești”.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2026.

