# Regulamentul delegat (UE) 2025/1117 al Comisiei din 3 aprilie 2025 de modificare a Regulamentelor delegate (UE) 2015/68 și (UE) 2015/208 în ceea ce privește cerințele referitoare la frânarea vehiculelor și cerințele de siguranță în funcționare a vehiculului pentru vehiculele agricole și forestiere

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32025R1117
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R1117/regulament-ue-2025-1117
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R1117/regulament-ue-2025-1117.md
- **Subiecte:** accesorii ale vehiculului, atestare comunitară, norme de securitate, siguranță pe drumurile publice, specificații tehnice, standard tehnic, supravegherea pieței, testare, tractor, vehicul agricol

## Recitale

### (1)

> Pentru a permite utilizarea cuplajelor cu pivot de cuplare pe vehiculele remorcate cu bară de tracțiune rigidă, este necesar să se asigure siguranța lor funcțională. Prin urmare, este necesar să se introducă cerințe de frânare pentru astfel de combinații de tractoare și vehicule remorcate.

### (2)

> Un număr semnificativ de vehicule remorcate cu cuplaje la care sistemele de frânare au o singură conductă sunt încă în uz. Pentru a preveni accidentele cauzate de sistemele de frânare conectate incorect și pentru a se asigura că vehiculele remorcate echipate cu un sistem de frânare cu o singură conductă funcționează corect atunci când sunt conectate la tractoare echipate cu două conducte de comandă, ar trebui specificate cerințele pentru astfel de combinații pentru a asigura nivelul necesar de siguranță prin intermediul cerințelor de omologare de tip.

### (3)

> Regulamentul ONU nr. 148 combină dispozițiile Regulamentelor ONU nr. 4, 6, 7, 23, 38, 50, 77, 87 și 91 într-un singur regulament ONU pentru a simplifica regulamentele ONU privind dispozitivele de iluminat și de semnalizare luminoasă și pentru a spori claritatea, a consolida și a raționaliza complexitatea cerințelor prin reducerea numărului de regulamente ONU printr-un exercițiu de editare, fără a modifica niciuna dintre cerințele tehnice detaliate deja în vigoare până la data intrării în vigoare a Regulamentului ONU nr. 148. Prin urmare, Regulamentul ONU nr. 148 ar trebui inclus în lista regulamentelor ONU aplicabile ca cerință alternativă.

### (4)

> Regulamentul ONU nr. 149 combină dispozițiile Regulamentelor ONU nr. 19, 98, 112, 113, 119 și 123 într-un singur regulament ONU pentru a simplifica regulamentele ONU privind dispozitivele de iluminat și de semnalizare luminoasă și pentru a spori claritatea, a consolida și a raționaliza complexitatea cerințelor prin reducerea numărului de regulamente ONU printr-un exercițiu de editare, fără a modifica niciuna dintre cerințele tehnice detaliate deja în vigoare până la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 149. Prin urmare, Regulamentul ONU nr. 149 ar trebui inclus în lista regulamentelor ONU aplicabile ca cerință alternativă.

### (5)

> Regulamentul ONU nr. 150 combină dispozițiile Regulamentelor ONU nr. 3, 27, 69, 70 și 104 într-un singur regulament ONU pentru a simplifica regulamentele ONU privind dispozitivele de iluminat și de semnalizarea luminoasă și pentru a spori claritatea, a consolida și a raționaliza complexitatea cerințelor prin reducerea numărului de regulamente ONU printr-un exercițiu de editare, fără a modifica niciuna dintre cerințele tehnice detaliate deja în vigoare până la data intrării în vigoare a Regulamentului ONU nr. 150. Prin urmare, Regulamentul ONU nr. 150 ar trebui inclus în lista regulamentelor ONU aplicabile ca cerință alternativă.

### (6)

> Modificările aduse Regulamentelor delegate (UE) 2015/68 (2) și (UE) 2015/208 (3) ale Comisiei sunt legate de siguranță și reflectă evoluțiile tehnologice. Din aceste motive, este oportun ca acestea să fie adoptate într-un singur act.

### (7)

> Pentru a reflecta progresul tehnic, este oportun să se introducă cerințe de siguranță electrică care au fost deja elaborate pentru alte categorii de vehicule cu grup motopropulsor electric, care vor fi urmate de alte cerințe în ceea ce privește impactul mecanic, durabilitatea, securitatea cibernetică și actualizările de software.

### (8)

> Prin urmare, Regulamentele delegate (UE) 2015/68 și (UE) 2015/208 ar trebui modificate în consecință.

### (9)

> Modificările aduse articolului 16 și articolului 17 din Regulamentul delegat (UE) 2015/68 reflectă evoluția tehnică efectivă. Ar fi creată o sarcină administrativă inutilă dacă producătorilor de vehicule li s-ar solicita să introducă o ajustare a producției doar pentru perioada scurtă de dinaintea publicării prezentului regulament. Prin urmare, se justifică aplicarea prezentului regulament cât mai rapid posibil și retroactiv,


## Articole

### Articolul 1 — Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2015/68

> Regulamentul delegat (UE) 2015/68 se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 2, punctul 25 se înlocuiește cu următorul text: „25. «vehicul remorcat cu bară de tracțiune rigidă» înseamnă un vehicul remorcat din categoria R sau S cu o axă sau un grup de axe echipat cu o bară de tracțiune care transmite tractorului o sarcină statică semnificativă datorită construcției acesteia și care nu corespunde definiției unui vehicul remorcat cu o axă centrală; este tolerată o lejeră mișcare verticală a barei de tracțiune rigide; o bară de tracțiune articulată reglabilă hidraulic este considerată a fi o bară de tracțiune rigidă.”
>
> 2. Articolul 16 se înlocuiește cu următorul text: „ Articolul 16 Cerințe aplicabile dispozitivelor de frânare compatibile cu racordurile hidraulice de tipul cu o singură conductă și vehiculelor echipate cu acestea (1) Cerințele de performanță aplicabile tractoarelor echipate cu dispozitive de frânare compatibile cu racordurile hidraulice de tipul cu o singură conductă sunt stabilite în anexa XIII. (2) După 31 decembrie 2024, producătorii de vehicule nu instalează pe tractoarele noi sisteme de frânare care sunt adecvate doar pentru racordurile hidraulice de tip cu o singură conductă.”
>
> 3. La articolul 17, al patrulea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Începând de la 1 ianuarie 2025, autoritățile naționale interzic punerea la dispoziție pe piață, înmatricularea sau punerea în exploatare a noilor tractoare echipate cu sisteme de frânare care sunt adecvate numai pentru racordurile hidraulice de tipul cu o singură conductă.”
>
> 4. Anexa XIII se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

### Articolul 2 — Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2015/208

> Anexele I și XXIV se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 3 — Intrarea în vigoare

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

