# Regulamentul delegat (UE) 2025/162 al Comisiei din 25 noiembrie 2024 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/40 în ceea ce privește monitorizarea punerii în aplicare a programului de ajutoare din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe și legume, de banane și de lapte în instituțiile de învățământ

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32025R0162
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R0162/regulament-ue-2025-162
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R0162/regulament-ue-2025-162.md
- **Subiecte:** ajutor al UE, campanie de conștientizare publică, criterii de eligibilitate pentru finanțare, fructe, instituții de învățământ, lapte de băut, legume, obiceiuri alimentare, program al UE, raport de activitate

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 9 din Regulamentul delegat (UE) 2017/40 al Comisiei (2), statele membre trebuie să monitorizeze punerea în aplicare a programului de ajutoare din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe și legume, de banane și de lapte instituțiilor de învățământ („programul pentru școli”) și să includă în rapoartele lor anuale de monitorizare informații specifice.

### (2)

> Anumite informații, cum ar fi prețul mediu al porțiilor sau informațiile privind autoritățile și părțile interesate implicate, nu sunt esențiale pentru monitorizarea corespunzătoare a programului pentru școli. Pentru a reduce sarcina administrativă, informațiile respective nu trebuie să mai fie furnizate. Alte informații, cum ar fi frecvența livrării produselor, trebuie simplificate.

### (3)

> Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/40 trebuie modificat în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> La articolul 9 din Regulamentul delegat (UE) 2017/40, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
>
> „(3) Rapoartele anuale de monitorizare ale statelor membre includ informații despre fondurile utilizate pentru furnizarea și distribuirea produselor din fiecare dintre grupurile de produse enumerate la articolul 23 alineatele (3), (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și pentru măsurile educative însoțitoare, despre numărul instituțiilor de învățământ și al copiilor care au participat la programul pentru școli, despre dimensiunea medie a unei porții și despre numărul de porții livrate, despre cantitățile de produse livrate, defalcate pe grupuri de produse, și, după caz, despre cantitățile de produse altele decât cele enumerate la articolul 23 alineatele (3), (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 cuprinse în măsurile educative însoțitoare în conformitate cu articolul 23 alineatul (7) din regulamentul menționat, precum și despre tipurile de măsuri de comunicare și de măsuri însoțitoare implementate.”

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

