# Directiva de punere în aplicare (UE) 2025/2449 a Comisiei din 4 decembrie 2025 de modificare a Directivelor 2003/90/CE și 2003/91/CE în ceea ce privește protocoalele de examinare a soiurilor de gulie furajeră, varză kale furajeră, orez, grupul kale, grupul varză kale Nero di Toscana, grupul tronchuda (varză portugheză), varză chinezească, pătlăgea roșie și spanac

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32025L2449
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025L2449/directiva-ue-2025-2449
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025L2449/directiva-ue-2025-2449.md
- **Subiecte:** atestare comunitară, catalog bibliografic, catalogare, clasificarea plantelor, cultura plantelor, inspecție fitosanitară, legume, Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante, orez, plante furajere

## Recitale

### (1)

> Directivele 2003/90/CE (3) și 2003/91/CE (4) ale Comisiei au ca scop asigurarea faptului că soiurile de specii de plante agricole și de specii de legume incluse de statele membre în cataloagele lor naționale sunt conforme cu protocoalele stabilite de Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante („OCSP”). În particular, respectivele directive urmăresc să asigure respectarea normelor privind (i) caracteristicile minime care trebuie să fie vizate de examinare; și (ii) cerințele minime pentru efectuarea examinării anumitor soiuri de plante agricole și de specii de legume. În ceea ce privește speciile care nu fac obiectul protocoalelor OCSP, directivele menționate urmăresc asigurarea respectării orientărilor Uniunii Internaționale pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante („UPOV”).

### (2)

> OCSP a actualizat protocoalele existente, în particular în ceea ce privește gulia furajeră, varza kale furajeră, orez, grupul varză kale, grupul varză kale „Nero di Toscana”, grupul tronchuda (varză portugheză), varza chinezească, pătlăgeaua roșie și spanac. Este necesar ca aceste actualizări să fie reflectate în legislația Uniunii.

### (3)

> În plus, orientarea UPOV pentru rapiță sălbatică (TG/185/3) a fost înlocuită cu Protocolul OCSP TP/185/1 menționat în anexa I la Directiva 2003/90/CE. În consecință, este necesar ca orientarea respectivă să fie eliminată din anexa II la directiva respectivă.

### (4)

> Prin urmare, este necesar ca Directivele 2003/90/CE și 2003/91/CE să fie modificate în consecință.

### (5)

> Este necesar ca noile norme să se aplice de la 1 iulie 2026 pentru a permite organismelor oficiale responsabile să se adapteze la noile cerințe privind examinările oficiale. Totuși, pentru a nu perturba examinările în ceea ce privește anumite soiuri care nu au fost încă acceptate pentru a fi incluse în Catalogul comun al soiurilor de plante agricole sau de legume, este necesar ca examinările oficiale care au început înainte de 1 iulie 2026, dar care nu sunt finalizate până la data respectivă, să fie efectuate în continuare în conformitate cu Directiva 2003/90/CE sau cu Directiva 2003/91/CE, astfel cum erau formulate înainte de a fi modificate prin prezenta directivă.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1 — Modificări ale Directivei 2003/90/CE

> Anexele I și II la Directiva 2003/90/CE se înlocuiesc cu textul din partea A a anexei la prezenta directivă.

### Articolul 2 — Modificări ale Directivei 2003/91/CE

> Anexa I la Directiva 2003/91/CE se înlocuiește cu textul din partea B a anexei la prezenta directivă.

### Articolul 3 — Măsuri tranzitorii

> Pentru examinările oficiale ale soiurilor începute înainte de 1 iulie 2026, dar care nu sunt finalizate până la data respectivă, se aplică Directivele 2003/90/CE și 2003/91/CE astfel cum erau formulate înainte de a fi modificate prin prezenta directivă.

### Articolul 4 — Transpunere

> (1) Statele membre adoptă și publică, cel târziu până la 30 iunie 2026, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective. Statele membre aplică dispozițiile respective începând cu 1 iulie 2026. Atunci când sunt adoptate de statele membre, dispozițiile respective cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții din dreptul național pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 5 — Intrare în vigoare

> Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### Articolul 6 — Destinatari

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

