# Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2517 a Comisiei din 17 decembrie 2025 privind includerea de noi state membre ale UE în parteneriatul pentru supravegherea și urmărirea spațială \[notificată cu numărul C(2025) 8684\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32025D2517
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025D2517/decizie-ue-2025-2517
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025D2517/decizie-ue-2025-2517.md
- **Subiecte:** aplicare a legislației UE, Belgia, Bulgaria, Lituania, Luxemburg, politică spațială, spațiu extraatmosferic, utilizarea spațiului cosmic

## Recitale

### (1)

> În temeiul articolului 57 din Regulamentul (UE) 2021/696, orice stat membru poate participa la parteneriatul pentru supravegherea și urmărirea spațială (SST), cu condiția să îndeplinească criteriile stabilite la articolul respectiv.

### (2)

> Normele și procedurile privind participarea statelor membre la subcomponenta SST, instituirea parteneriatului SST și dezvoltarea indicatorilor-cheie de performanță inițiali sunt stabilite în Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1245 a Comisiei (3). S-a constatat că cincisprezece state membre respectă criteriile de participare prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/696, precum și condițiile individuale și colective prevăzute în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1245. Statele membre respective au desemnat entități naționale constitutive care, împreună, constituie parteneriatul SST.

### (3)

> Și alte state membre și-au exprimat interesul de a participa la parteneriatul SST. Prin urmare, la 10 octombrie 2024, Comisia a solicitat comitetului programului, întrunit în configurația SSA (conștientizarea situației spațiale), să își facă cunoscut interesul de a participa la parteneriatul SST până la 9 decembrie 2024. Câteva dintre statele membre respective și-au declarat interesul de a participa la parteneriatul SST.

### (4)

> Pentru a permite și altor state membre să participe la parteneriatul SST, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1205, care prezintă procedura de includere a unor state membre suplimentare în parteneriatul SST.

### (5)

> Patru state membre, Belgia, Bulgaria, Lituania și Luxemburg, au depus cereri de aderare la parteneriatul SST. Comisia a evaluat aceste cereri în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1205 și le-a considerat conforme cu criteriile prevăzute la articolul 57 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) 2021/696, astfel cum se specifică în condițiile individuale prevăzute în secțiunea 1 din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1245. Parteneriatul SST a demonstrat, în cadrul unui studiu privind arhitectura, că senzorii și capacitățile propuse de statele membre solicitante aduc o valoare adăugată parteneriatului SST.

### (6)

> În conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1205, Comisia trebuie să notifice statelor membre solicitante și entităților naționale constitutive desemnate de statele membre participante rezultatul evaluării conformității,


## Articole

### Articolul 1

> Cererile de aderare la parteneriatul SST prezentate Comisiei de Belgia, Bulgaria, Lituania și Luxemburg demonstrează conformitatea cu dispozițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1205.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei, Republicii Bulgaria, Republicii Lituania și Marelui Ducat al Luxemburgului.

