# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3168 al Comisiei din 18 decembrie 2024 privind autorizarea unui preparat de zinc-L-selenometionină ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024R3168
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R3168/regulament-ue-2024-3168
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R3168/regulament-ue-2024-3168.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, hrană pentru animale, oligoelement, semimetal

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a acestei autorizații.

### (2)

> A fost depusă o cerere de modificare a condițiilor unei autorizații pentru un preparat de zinc-L-selenometionină, care a fost autorizată ca aditiv pentru hrana animalelor prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/49 al Comisiei (2). Această modificare se referea la o creștere a conținutului de seleniu din preparat la un interval cuprins între 2 și 46 g Se/kg.

### (3)

> Cu toate acestea, Comisia consideră că această cerere se referă, de fapt, la un nou preparat de zinc-L-selenometionină, cu un conținut de seleniu în preparat cuprins între 2 și 46 g Se/kg. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Cererea solicită ca preparatul să fie clasificat în categoria „aditivi nutriționali” și în grupa funcțională „compuși de oligoelemente”.

### (4)

> În avizul său din 15 noiembrie 2023 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că preparatul de zinc-L-selenometionină cu un conținut minim de Se de 40 g/kg este sigur pentru toate speciile de animale, pentru consumatori și pentru mediu, cu condiția respectării nivelurilor maxime suplimentare de seleniu autorizate în Uniune (0,2 mg Se organic/kg furaj complet, 0,5 mg total Se/kg furaj complet). Autoritatea observă că datele evaluate acoperă doar un interval limitat de concentrații de seleniu în aditiv (40-46 g Se/kg). Întrucât nu au fost puse la dispoziție informații pentru niciun alt preparat al aditivului cu un conținut de seleniu cuprins între 2 și 40 g Se/kg, autoritatea recomandă să se ia în considerare un preparat nou cu următoarele specificații: minimum 40 g Se/kg și maximum 46 g Se/kg. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul nu este iritant pentru ochi sau pentru piele, că prezintă un risc prin inhalare, dar nu s-a putut ajunge la nicio concluzie în ceea ce privește sensibilizarea cutanată. Întrucât condițiile de utilizare a aditivului sunt aceleași cu cele pentru preparatul de zinc-L-selenometionină deja autorizate în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/49, autoritatea a concluzionat, de asemenea, că compoziția preparatului nu are niciun impact asupra eficacității aditivului. În plus, autoritatea nu a considerat necesară prevederea unor cerințe specifice de supraveghere ulterioară introducerii pe piață.

### (5)

> Laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile și recomandările la care s-a ajuns în cadrul evaluării anterioare în ceea ce privește preparatul de zinc-L-selenometionină sunt valabile și aplicabile cererii actuale. Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei (4), nu este necesar un raport de evaluare din partea laboratorului de referință.

### (6)

> Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că preparatul de zinc-L-selenometionină cu minimum 40 g Se/kg de aditiv și maximum 46 g Se/kg de aditiv îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea preparatului respectiv să fie autorizată. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului.

### (7)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1 — Autorizare

> Se autorizează preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivi nutriționali” și grupei funcționale „compuși de oligoelemente”, ca aditiv destinat hranei pentru animale, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

### Articolul 2 — Data intrării în vigoare

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

