# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3138 al Consiliului din 16 decembrie 2024 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/2309 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Haiti

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024R3138
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R3138/regulament-ue-2024-3138
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R3138/regulament-ue-2024-3138.md
- **Subiecte:** Haiti, măsură restrictivă a UE, persoane fizice, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale

## Recitale

### (1)

> La 25 noiembrie 2022, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2022/2309.

### (2)

> La 28 iulie 2023, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2023/1574 (2), prin care a fost modificată Decizia (PESC) 2022/2319 a Consiliului (3), instituind un cadru specific pentru măsuri restrictive orientate împotriva persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor responsabile de acțiuni care amenință pacea, stabilitatea și securitatea în Haiti și de acțiuni care subminează democrația sau statul de drept în Haiti, precum și împotriva persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor asociate cu acestea.

### (3)

> Având în vedere înrăutățirea situației politice, economice, de securitate și umanitare din Haiti, inclusiv urmările escaladării violenței bandelor, a încălcărilor grave ale drepturilor omului comise necontenit de bande și a persistenței impunității în ceea ce privește autorii, trei persoane ar trebui să fie adăugate pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive prevăzută în anexa Ia la Regulamentul (UE) 2022/2309.

### (4)

> Prin urmare, Regulamentul (UE) 2022/2309 ar trebui să fie modificat în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa Ia la Regulamentul (UE) 2022/2309 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

