# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2902 al Comisiei din 20 noiembrie 2024 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește raportarea legată de tokenurile raportate la active și de tokenurile de monedă electronică denominate într-o monedă care nu este o monedă oficială a unui stat membru

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024R2902
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R2902/regulament-ue-2024-2902
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R2902/regulament-ue-2024-2902.md
- **Subiecte:** aplicare a legislației UE, emitere de monedă, legislație financiară, monedă electronică, monedă virtuală, ofertă de servicii, schimb de informații, standard tehnic, valută

## Recitale

### (1)

> În scopul raportării menționate la articolul 22 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții ar trebui să indice numărul de deținători, defalcat în funcție de localizarea geografică a deținătorilor, iar în cadrul fiecărei localizări – numărul deținătorilor de portofele găzduite și numărul deținătorilor de portofele negăzduite sau al deținătorilor de orice alt tip de adrese de registru distribuit care sunt utilizate în scopul decontării și care nu sunt controlate de deținător sau de un furnizor de servicii de criptoactive. În cadrul acestor două categorii de deținători de portofele, și anume găzduite și negăzduite, emitenții ar trebui să indice, printr-o defalcare suplimentară, numărul deținătorilor de retail. Toate defalcările respective sunt necesare autorităților competente, întrucât informațiile privind concentrarea deținătorilor și volumele corespunzătoare deținătorilor de retail sunt relevante pentru ca autoritățile de supraveghere să îndeplinească obiectivele Regulamentului (UE) 2023/1114 și să asigure buna funcționare a piețelor criptoactivelor, integritatea pieței și stabilitatea financiară în Uniune, precum și protecția deținătorilor de criptoactive, în special a deținătorilor de retail. Informațiile furnizate împreună cu defalcarea deținătorilor în funcție de localizarea geografică ar trebui să fie utilizate, de asemenea, pentru a stabili care dintre autoritățile competente se vor califica pentru a fi membre ale unui colegiu în conformitate cu articolul 119 alineatul (2) litera (l) din Regulamentul (UE) 2023/1114, pe baza criteriilor prevăzute în Regulamentul delegat [C(2024) 6911] al Comisiei (2).

### (2)

> În sensul raportării menționate la articolul 22 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/1114 și pentru a asigura o supraveghere adecvată a cerințelor privind rezervele de active în conformitate cu articolele 36 și 38 din regulamentul respectiv, cu Regulamentul delegat al Comisiei de stabilire a standardelor tehnice de reglementare adoptate în temeiul articolului 36 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2023/1114 și cu Regulamentul delegat al Comisiei de stabilire a standardelor tehnice de reglementare adoptate în temeiul articolului 38 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții ar trebui să indice dimensiunea rezervei de active într-un mod defalcat astfel încât să reflecte valoarea și componența rezervei de active, inclusiv măsurile de gestionare a lichidităților.

### (3)

> În conformitate cu articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2023/1114, tranzacțiile care trebuie raportate în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) literele (c) și (d) din Regulamentul (UE) 2023/1114 sunt numai tranzacțiile care conduc la o modificare a persoanei fizice sau juridice care are dreptul la tokenul raportat la active și includ tranzacțiile decontate în registrul distribuit („tranzacții în lanț”) și tranzacțiile decontate în afara registrului distribuit („tranzacții din afara lanțului”). În plus, noțiunea de „tranzacție” menționată la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul respectiv nu ține seama de tipul de portofele utilizate de inițiator sau de beneficiar pentru trimiterea sau primirea unei tranzacții. În consecință, cerințele de raportare menționate la articolul 22 alineatul (1) literele (c) și (d) din regulamentul respectiv ar trebui să includă tranzacțiile efectuate între portofele găzduite și tranzacțiile efectuate între un portofel găzduit, pe de o parte, și pe de altă parte un portofel negăzduit sau alte tipuri de adrese de registru distribuit care nu sunt controlate de un deținător al unui token raportat la active sau de un furnizor de servicii de criptoactive. În plus, cerințele de raportare menționate la articolul 22 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2023/1114 ar trebui incluse și tranzacțiile efectuate între portofele negăzduite și între portofele negăzduite și alte tipuri de adrese de registru distribuit care nu sunt controlate de un deținător al unui token raportat la active sau de un furnizor de servicii de criptoactive. Întrucât emitenții dețin informații limitate cu privire la deținătorii implicați în tranzacțiile respective, în unele cazuri nu se poate stabili dacă acestea sunt tranzacții care trebuie raportate în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din regulamentul respectiv. Prin urmare, pentru a dispune de informații cât mai exacte cu privire la tranzacțiile respective, cerințele de raportare menționate la articolul 22 alineatul (1) litera (c) din regulamentul respectiv ar trebui să includă și informații privind transferurile între portofele negăzduite și între portofele negăzduite și alte tipuri de adrese de registru distribuit care sunt utilizate în scopul decontării și care nu sunt controlate de un deținător al unui token raportat la active sau de un furnizor de servicii de criptoactive. Întrucât tranzacțiile reprezintă un subset al transferurilor, ar putea fi utilizate ca substituent informații suplimentare de același tip privind transferurile între portofele negăzduite și între portofele negăzduite și alte tipuri de adrese de registru distribuit care nu sunt controlate de un deținător al unui token raportat la active sau de un furnizor de servicii de criptoactive, acestea putând oferi informații utile cu privire la numărul și valoarea tranzacțiilor efectuate între portofele negăzduite și între portofele negăzduite și alte tipuri de adrese de registru distribuit care nu sunt controlate de un deținător al unui token raportat la active sau de un furnizor de servicii de criptoactive.

### (4)

> În sensul cerinței de raportare menționate la articolul 22 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții ar trebui să furnizeze informațiile privind tranzacțiile defalcându-le în funcție de distribuția geografică, adică în funcție de țările deținătorilor implicați în tranzacții. Prin această defalcare s-ar pune la dispoziția autorităților competente care îndeplinesc roluri de supraveghere informații utile cu privire la concentrarea tranzacțiilor. Informațiile furnizate împreună cu defalcarea pe țări a tranzacțiilor vor fi utilizate și pentru a stabili care dintre autoritățile competente se vor califica pentru a fi membre ale unui colegiu în conformitate cu articolul 119 din Regulamentul (UE) 2023/1114, astfel cum se prevede în Regulamentul delegat [C(2024) 6911]. Această defalcare nu este necesară pentru tranzacțiile și transferurile între portofele negăzduite sau între portofele negăzduite și alte tipuri de adrese de registru distribuit care nu sunt controlate de un deținător al unui token raportat la active sau de un furnizor de servicii de criptoactive, din cauza informațiilor limitate de care dispun emitenții cu privire la deținătorii implicați în astfel de tranzacții și transferuri.

### (5)

> Pentru a fi eficace, cadrul de raportare ar trebui să includă date de referință pentru raportare și date de transmitere care să asigure schimbul adecvat și în timp util de date, astfel încât datele să se refere la aceeași perioadă și să fie transmise în același timp de către toate entitățile raportoare, precum și să asigure comparabilitatea datelor între emitenți și autoritățile competente, utilizând în același timp formate și modele standardizate.

### (6)

> Ar trebui să se asigure continuitatea raportării în cazurile în care modificările temporare ale valorii de emisiune a tokenurilor ar face ca valoarea respectivă să se situeze sub pragul menționat la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114. Prin urmare, este necesar să se solicite raportarea pe o perioadă suplimentară, astfel încât să se confirme dacă scăderea sub prag este temporară. Acest lucru nu ar avea niciun impact asupra emitenților, deoarece ei vor dispune deja de sisteme de raportare.

### (7)

> În sensul cerinței de raportării menționate la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114, unele informații pe care furnizorii de servicii de criptoactive ar trebui să le comunice emitenților ar putea include date cu caracter personal în cazul în care se referă la persoane fizice. Printre acestea se numără numele complete însoțite de numerele naționale de identificare, numerele oficiale de înregistrare fiscală sau numerele de pașaport. Colectarea acestor date cu caracter personal este necesară în acest caz pentru îndeplinirea obiectivelor Regulamentului (UE) 2023/1114, deoarece, în lipsa informațiilor respective, emitenții nu ar putea stabili numărul exact de deținători ai unui token raportat la active și ar contabiliza de două ori deținătorii care dispun de conturi multiple la furnizori diferiți de servicii de criptoactive. Astfel de date imprecise ar denatura informațiile raportate autorităților competente cu privire la numărul deținătorilor unui token raportat la active și ar împiedica astfel supravegherea adecvată de către autoritățile competente. Prin urmare, nu există nicio altă modalitate de a reflecta cu acuratețe în raportare informațiile referitoare la deținătorii de tokenuri raportate la active, iar în acest caz nu se pot aplica măsurile obișnuite de limitare sau protejare a schimburilor de date cu caracter personal, precum pseudonimizarea.

### (8)

> În sensul cerinței de raportare menționate la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114, furnizorii de servicii de criptoactive ar trebui, de asemenea, să transmită emitentului adresele de registru public distribuit pe care le utilizează pentru a efectua transferuri în contul clienților lor. Informațiile de acest tip sunt necesare pentru ca emitenții să poată identifica tranzacțiile înregistrate în registrul distribuit care au loc între portofele negăzduite și să raporteze tranzacțiile care intră sub incidența obligațiilor de raportare.

### (9)

> Pentru a se asigura că informațiile raportate autorității competente sunt corecte și complete, emitenții ar trebui să dispună de sisteme și proceduri care să permită emitentului să reconcilieze datele primite de la furnizorii de servicii de criptoactive în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114. Aceste sisteme și proceduri ar trebui să permită emitentului, de asemenea, să reconcilieze datele raportate de furnizorii de servicii de criptoactive cu datele obținute de emitent din alte surse, inclusiv, după caz, cu datele privind tranzacțiile disponibile în registrul distribuit.

### (10)

> Emitenții ar trebui să introducă în politicile lor interne o perioadă maximă de păstrare a datelor cu caracter personal ale deținătorilor individuali comunicate de furnizorii de servicii de criptoactive. Având în vedere obiectivul de a asigura respectarea obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, această perioadă maximă de păstrare nu ar trebui să depășească cinci ani de la data obținerii datelor cu caracter personal.

### (11)

> De asemenea, prezentul regulament ar trebui să se aplice mutatis mutandis tokenurilor de monedă electronică denominate într-o monedă care nu este o monedă oficială a unui stat membru, dat fiind că articolul 22 din Regulamentul (UE) 2023/1114 se aplică tokenurilor de monedă electronică denominate într-o astfel de monedă.

### (12)

> Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a emis un aviz la 16 iulie 2024.

### (13)

> Pentru a se alinia la data aplicării Regulamentului (UE) 2023/1114 în ceea ce privește furnizorii de servicii de criptoactive, data aplicării prezentului regulament ar trebui amânată.

### (14)

> Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare transmis Comisiei de Autoritatea Bancară Europeană.

### (15)

> Autoritatea Bancară Europeană a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat eventualele costuri și beneficii aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4),


## Articole

### Articolul 1 — Dispoziții generale

> (1) În sensul cerinței de raportare menționate la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții utilizează modelele prevăzute în anexa I, în conformitate cu instrucțiunile prevăzute în anexa II la prezentul regulament.
>
> (2) În sensul cerinței de raportare menționate la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114, furnizorii de servicii de criptoactive transmit emitenților modelele prevăzute în anexa III, în conformitate cu instrucțiunile prevăzute în anexa IV la prezentul regulament.
>
> (3) În scopul raportării menționate la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții însoțesc datele transmise enumerate în anexa I la prezentul regulament de următoarele informații: (a) data de referință și perioada de referință a raportării; (b) moneda de raportare; (c) în cazul entităților juridice, identificatorul entității juridice (codul LEI) al emitentului, iar în cazul persoanelor fizice, numărul național oficial de identificare aplicabil în statul membru de origine; (d) tipul tokenului, astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 6 sau 7 din Regulamentul (UE) 2023/1114, precum și codul de identificare aferent, referința sau denumirea tokenului dacă este disponibilă, pe baza cărții albe pentru criptoactive publicate pentru tokenul respectiv; (e) informația dacă tokenul: (i) se raportează numai la moneda oficială a statului membru de origine; (ii) se raportează numai la monede diferite de moneda oficială a statului membru de origine; (iii) se raportează atât la moneda oficială a statului membru de origine, cât și la alte monede [o combinație între opțiunea menționată la punctul (i) și opțiunea menționată la punctul (ii)]; (f) informația dacă tokenul a fost clasificat ca fiind semnificativ în conformitate cu articolul 43 din Regulamentul (UE) 2023/1114; (g) după caz, o declarație din care să reiasă că emitentul nu a primit de la furnizorii de servicii de criptoactive informațiile menționate în anexele III și IV la prezentul regulament.
>
> (4) În conformitate cu articolul 58 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114, prezentul regulament se aplică mutatis mutandis tokenurilor de monedă electronică denominate într-o monedă care nu este o monedă oficială a unui stat membru.

### Articolul 2 — Datele de referință ale raportării

> (1) În sensul cerinței de raportare menționate la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții transmit informații autorităților competente prin rapoarte cu frecvență trimestrială, conform următoarelor date de referință ale raportării: 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie.
>
> (2) Prima dată de referință este cea care corespunde trimestrului în care valoarea de emisiune a tokenului raportat la active este mai mare decât pragul menționat la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114.
>
> (3) Ultima dată de referință este cea care corespunde celui de al treilea trimestru consecutiv în care valoarea de emisiune a tokenului raportat la active este mai mică decât pragul menționat la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114.

### Articolul 3 — Datele de transmitere a raportării

> (1) În sensul cerinței de raportare menționate la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții transmit autorităților competente informațiile menționate la articolul respectiv prin rapoarte cu frecvență trimestrială, până la următoarele date de transmitere (până la încheierea programului de lucru): 12 mai, 11 august, 11 noiembrie și 11 februarie.
>
> (2) În sensul cerinței de raportare menționate la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114, furnizorii de servicii de criptoactive transmit emitenților informațiile menționate la articolul respectiv prin rapoarte cu frecvență trimestrială, până la următoarele date de transmitere (până la încheierea programului de lucru): 21 aprilie, 21 iulie, 21 octombrie și 21 ianuarie. Cu toate acestea, furnizorii de servicii de criptoactive transmit zilnic emitenților „Modelul S 08.00 – Token deținut de FSC”, care este prevăzut în anexele III și IV, până la încheierea programului de lucru.
>
> (3) În cazul în care data de transmitere este o sărbătoare legală în statul membru al autorității competente căreia trebuie să i se prezinte raportul sau o zi de sâmbătă ori de duminică, informațiile sunt transmise în ziua lucrătoare următoare.
>
> (4) Emitenții transmit autorităților competente, fără întârzieri nejustificate, eventualele rectificări aduse rapoartelor transmise.

### Articolul 4 — Formatele pentru schimbul de date și informațiile care însoțesc datele transmise

> (1) La transmiterea informațiilor menționate în prezentul regulament, emitenții folosesc formatele și modurile de prezentare specificate de autoritățile competente pentru schimbul de date și respectă definiția punctului de date din modelul privind punctele de date și formulele de validare stabilite în anexa V, precum și următoarele specificații: (a) informațiile care nu sunt solicitate sau care nu sunt aplicabile nu se includ în datele transmise; (b) valorile numerice se transmit după cum urmează: (i) punctele de date cu tipul de date „Monetar” se raportează cu o precizie minimă echivalentă cu zece mii de unități; (ii) punctele de date cu tipul de date „Număr întreg” se raportează fără a se utiliza zecimale și cu o precizie fixată la unități.
>
> (2) Furnizorii de servicii de criptoactive transmit emitenților informațiile menționate la articolul 1 alineatul (2) în formatele și modurile de prezentare pentru schimbul de date specificate de emitenți.

### Articolul 5 — Perioada de păstrare a datelor cu caracter personal de către emitenți

> Emitenții nu păstrează niciuna dintre datele cu caracter personal referitoare la deținători transmise de furnizorii de servicii de criptoactive în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) și cu articolul 3 alineatul (2) din prezentul regulament de punere în aplicare mai mult timp decât este necesar pentru a se conforma obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114. Această perioadă de păstrare nu depășește 5 ani de la data obținerii datelor cu caracter personal de către emitenți.

### Articolul 6 — Intrarea în vigoare și data aplicării

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 1 ianuarie 2025.

