# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2614 al Comisiei din 30 septembrie 2024 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2024/1143 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește înscrierea unei indicații geografice în registrul de indicații geografice al Uniunii \[Lorraine (IGP)\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024R2614
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R2614/regulament-ue-2024-2614
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R2614/regulament-ue-2024-2614.md
- **Subiecte:** denumire de origine a unui produs, denumirea produsului, etichetare, Franța, Lorena, vin alb, vin roșu, vin roze, vin spumos

## Recitale

### (1)

> În temeiul articolului 97 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2), cererea de înregistrare a indicației geografice „Lorraine”, depusă de Franța și primită de Comisie înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2024/1143 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3).

### (2)

> Comisia nu a primit nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) 2024/1143, care este aplicabilă cererii de înregistrare în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din regulamentul respectiv.

### (3)

> Prin urmare, indicația geografică „Lorraine” trebuie înscrisă în registrul de indicații geografice al Uniunii,


## Articole

### Articolul 1

> Se înscrie indicația geografică „Lorraine” (IGP) în registrul de indicații geografice al Uniunii menționat la articolul 22 din Regulamentul (UE) 2024/1143.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

