# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1617 al Comisiei din 6 iunie 2024 de supunere la înregistrare a importurilor de dioxid de titan originare din Republica Populară Chineză

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024R1617
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R1617/regulament-ue-2024-1617
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R1617/regulament-ue-2024-1617.md
- **Subiecte:** antidumping, China, import (UE), oxizi, produs original, supravegherea importurilor, titan

## Recitale

### (1)

> La 13 noiembrie 2023, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a anunțat, printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (denumit în continuare „avizul de deschidere”), deschiderea unei proceduri antidumping (denumită în continuare „procedura antidumping”) privind importurile în Uniune de dioxid de titan (denumit în continuare „TiO2”) originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”), în urma unei plângeri depuse la 29 septembrie 2023 de Coaliția europeană ad-hoc pentru dioxidul de titan (European Titanium Dioxide Ad Hoc Coalition, ETDC) (denumită în continuare „reclamantul”) în numele unor producători care reprezintă peste 25 % din producția totală de dioxid de titan a Uniunii.


## Articole

### Articolul 1

> (1) În conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1036, autoritățile vamale sunt invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile de dioxid de titan, având formula chimică TiO2, sub toate formele, sub formă de oxizi de titan sau în pigmenți și preparate pe bază de dioxid de titan care conțin dioxid de titan minimum 80 % din greutatea produsului uscat, având toate tipurile de dimensiuni ale particulelor, clasificate sub numerele de înregistrare CAS (Chemical Abstracts Service Registry Number, CAS RN) 12065-65-5 și 13463-67-7, încadrate în prezent la codurile NC ex 2823 00 00 și 3206 11 00 (coduri TARIC 2823000010 și 2823000030) și originare din Republica Populară Chineză.
>
> (2) Înregistrarea expiră la nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
>
> (3) Toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte în scris punctele de vedere, să furnizeze elemente de probă în sprijinul acestora sau să solicite să fie audiate în termen de 21 de zile de la data publicării prezentului regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

