# Regulamentul delegat (UE) 2024/896 al Comisiei din 5 decembrie 2023 de modificare a Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care adaptează valorile de bază în euro pentru asigurarea de răspundere civilă profesională și pentru capacitatea financiară a intermediarilor de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024R0896
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R0896/regulament-ue-2024-896
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R0896/regulament-ue-2024-896.md
- **Subiecte:** asigurare obligatorie, asigurare pentru daune, dreptul asigurărilor, intermediere comercială, libertatea de a oferi servicii, nivelul prețurilor, preț de consum, profesii în asigurări, reasigurare, standard tehnic

## Recitale

### (1)

> Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) are obligația de a revizui periodic valorile de bază pentru asigurarea de răspundere civilă profesională și pentru capacitatea financiară a intermediarilor de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare pentru a ține seama de evoluția indicelui european al prețurilor de consum publicat de Eurostat. În perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2022, indicele european al prețurilor de consum produs pentru Uniune de către Eurostat a crescut cu 20,32 %. Prin urmare, este necesar să se adapteze valorile de bază în euro pentru asigurarea de răspundere civilă profesională și pentru capacitatea financiară a intermediarilor de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare cu această creștere procentuală.

### (2)

> Prin urmare, Directiva (UE) 2016/97 ar trebui modificată în consecință.

### (3)

> Pentru a le permite statelor membre să adapteze valorile de bază relevante în dispozițiile lor naționale și pentru a le acorda intermediarilor de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare timp suficient pentru a lua măsurile de punere în aplicare necesare, ar trebui amânată aplicarea prezentului regulament.

### (4)

> Prezentul regulament are la bază proiectul de standarde tehnice de reglementare înaintat Comisiei de către EIOPA.

### (5)

> EIOPA a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul grupului părților interesate din domeniul asigurărilor și reasigurărilor instituit prin articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2),


## Articole

### Articolul 1 — Modificări aduse Directivei (UE) 2016/97

> Articolul 10 din Directiva (UE) 2016/97 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Intermediarii de asigurări și reasigurări trebuie să dețină o asigurare de răspundere civilă profesională care să acopere întregul teritoriu al Uniunii sau altă garanție comparabilă pentru răspunderea care decurge din neglijența profesională, în valoare de cel puțin 1 564 610 EUR pentru fiecare solicitare de despăgubiri și în valoare globală de2 315 610 EUR pe an pentru totalitatea solicitărilor de despăgubiri, cu excepția cazului în care o astfel de asigurare sau garanție comparabilă le este pusă la dispoziție de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau de altă întreprindere în numele căreia intermediarul de asigurări sau de reasigurări acționează sau este împuternicit să acționeze sau dacă întreprinderea respectivă și-a asumat întreaga răspundere pentru acțiunile intermediarului.”
>
> 2. La alineatul (6) al doilea paragraf, litera (b) se înlocuiește cu următorul text: „(b) cerința ca intermediarul să aibă o capacitate financiară care să fie în permanență la nivelul de 4 % din valoarea primelor anuale încasate, cu condiția să fie de minimum 23 480 EUR;”.

### Articolul 2 — Intrarea în vigoare și data aplicării

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 9 octombrie 2024.

