# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/292 al Comisiei din 18 ianuarie 2024 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1217 în ceea ce privește perioada de derogare și organismele dăunătoare care prezintă motive de îngrijorare pentru introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor cu creștere inhibată natural sau artificial destinate plantării de Chamaecyparis Spach, Juniperus L. și de anumite specii de Pinus L. originare din Japonia

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024R0292
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R0292/regulament-ue-2024-292
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024R0292/regulament-ue-2024-292.md
- **Subiecte:** bolile plantelor, copac, dăunător, derogare de la legislația UE, import (UE), Japonia, produs original, protecția florei

## Recitale

### (1)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (2) stabilește o listă a plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte a căror introducere pe teritoriul Uniunii din anumite țări terțe este interzisă. În conformitate cu punctul 1 din anexa VI la regulamentul menționat, introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor destinate plantării de Chamaecyparis Spach, Juniperus L. și de Pinus L., altele decât fructele și semințele, este interzisă.

### (2)

> Prin derogare de la anexa VI punctul 1. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1217 al Comisiei (3) permite introducerea în Uniune, în anumite condiții, a plantelor cu creștere inhibată natural sau artificial destinate plantării de Chamaecyparis Spach, Juniperus L. și de anumite soiuri de Pinus L., originare din Japonia (denumite în continuare „plantele specificate”).

### (3)

> În conformitate cu articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1217, derogarea prevăzută în respectivul regulament de punere în aplicare expiră la 31 decembrie 2023.

### (4)

> La 13 octombrie 2023, Japonia a prezentat Comisiei o cerere de prelungire a derogării prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1217.

### (5)

> Introducerea plantelor specificate în Uniune, sub rezerva cerințelor respective din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1217, astfel cum a fost aplicat efectiv de Japonia, a prezentat un risc fitosanitar neglijabil pentru teritoriul Uniunii.

### (6)

> Derogarea prevăzută la articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1217 trebuie prelungită până la 31 decembrie 2024, pentru a se acorda suficient timp pentru evaluarea completă a riscului prezentat de organismele dăunătoare neclasificate încă ca organisme dăunător de carantină pentru UE în listele de dăunători care constituie un motiv de îngrijorare. Evaluarea respectivă va permite Comisiei să concluzioneze dacă derogarea ar trebui să înceteze să se aplice sau dacă plantele specificate ar trebui să facă obiectul cerințelor prevăzute în anexa VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 în ceea ce privește introducerea lor în Uniune.

### (7)

> În plus, avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) din 15 martie 2019 (4) a concluzionat că plantele Chamaecyparis Spach și Pinus parviflora Sieb. & Zucc. (Pinus pentaphylla Mayr) sunt, de asemenea, gazde ale organismului dăunător Urocerus japonicus (F. Sm.). Din acest motiv, organismul dăunător respectiv ar trebui să fie inclus în anexa la regulamentul respectiv ca organism dăunător care prezintă motive de îngrijorare pentru plantele respective.

### (8)

> Pentru a se evita perturbarea importurilor și pentru a se asigura continuarea schimburilor comerciale după data expirării derogării în temeiul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1217, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Din acest motiv și pentru a evita orice lacune juridice, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2024.

### (9)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1 — Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1217

> Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1217 se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 3, textul se înlocuiește cu următorul text: „Derogarea prevăzută la articolul 2 se aplică plantelor specificate importate în Uniune în următoarele perioade: (a) Chamaecyparis: de la 1 octombrie 2020 la 31 decembrie 2024; (b) Juniperus: de la 1 noiembrie la 31 martie în fiecare an, până la 31 decembrie 2024; (c) Pinus L.: de la 1 octombrie 2020 la 31 decembrie 2024.”
>
> 2. Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2 — Intrare în vigoare și perioada de aplicare

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 1 ianuarie 2024.

