# Directiva delegată (UE) 2024/232 a Comisiei din 25 octombrie 2023 de modificare a Directivei 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o derogare pentru cadmiul și plumbul utilizat în profilurile de plastic ale ferestrelor și ușilor electrice și electronice care conțin clorură de polivinil rigidă recuperată

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024L0232
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024L0232/directiva-ue-2024-232
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024L0232/directiva-ue-2024-232.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, cadmiu, echipament electric, echipament electronic, material de construcții, materiale plastice, plumb, produs reciclat, substanță periculoasă

## Recitale

### (1)

> Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2011/65/UE prevede obligația statelor membre de a se asigura că echipamentele electrice și electronice introduse pe piață nu conțin substanțele periculoase enumerate în anexa II la directiva menționată. Această restricție nu se referă la aplicațiile enumerate în anexele III și IV la directiva respectivă.

### (2)

> Categoriile de echipamente electrice și electronice cărora li se aplică Directiva 2011/65/UE sunt enumerate în anexa I la directiva menționată.

### (3)

> Cadmiul și plumbul sunt substanțe restricționate enumerate în anexa II la Directiva 2011/65/UE. Plumbul este restricționat cu o concentrație maximă de 0,1 % și cadmiul cu o concentrație maximă de 0,01 % din greutate în materialele omogene.

### (4)

> La 14 decembrie 2015, Comisia a primit o cerere formulată în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2011/65/UE privind acordarea unei derogări pentru cadmiul și plumbul utilizat în ferestrele și ușile electrice și electronice care conțin clorură de polivinil (PVC) recuperată („derogarea solicitată”).

### (5)

> Pentru a evalua cererea de derogare, a fost efectuat un studiu de evaluare tehnică și științifică (2). Evaluarea a inclus consultări cu părțile interesate în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din Directiva 2011/65/UE.

### (6)

> Cadmiul și plumbul se utilizează în materialul cadrului din PVC recuperat pentru seturile de ferestre și uși în scopul stabilizării polimerilor profilurilor din PVC.

### (7)

> Echipamentele electrice și electronice descrise în derogarea solicitată se încadrează în categoria 11 din anexa I la Directiva 2011/65/UE.

### (8)

> Cu toate că pe piață este disponibil PVC virgin fără plumb și cadmiu, în cazul în care se utilizează PVC recuperat sunt necesare cantități mai mici de energie și de resurse naturale (cum ar fi apa, petrolul și sarea naturală) decât în cazul în care se utilizează PVC virgin. Prin urmare, probabil că efectele negative totale asupra mediului și asupra sănătății și securității consumatorilor provocate de substituire ar depăși avantajele totale pentru mediu și pentru sănătatea și securitatea consumatorilor. Astfel, derogarea solicitată îndeplinește cel puțin una dintre condițiile relevante specificate la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/65/UE.

### (9)

> Derogarea nu slăbește protecția mediului și a sănătății prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Domeniul de aplicare al derogării este limitat la rubricile actuale din regulamentul respectiv în ceea ce privește restricțiile aplicabile cadmiului și plumbului. În special, domeniul de aplicare al derogării a fost aliniat la derogarea aplicabilă plumbului din PVC-ul recuperat prevăzută în Regulamentul (UE) 2023/923 al Comisiei (4).

### (10)

> Prin urmare, este oportun să se acorde derogarea, prin includerea aplicațiilor care intră sub incidența acesteia în anexa III la Directiva 2011/65/UE, în ceea ce privește echipamentele electrice și electronice prevăzute în categoria 11 din anexa I la Directiva 2011/65/UE.

### (11)

> Data de expirare a derogării ar trebui să fie limitată la 28 mai 2028, termen până la care trebuie să se reexamineze restricția prevăzută la rubrica 63 punctul 18 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. Data de expirare este în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2011/65/UE.

### (12)

> Prin urmare, Directiva 2011/65/UE ar trebui modificată în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa III la Directiva 2011/65/UE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

### Articolul 2

> (1) Statele membre adoptă și publică până cel târziu la 31 iulie 2024, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte. Statele membre aplică aceste dispoziții începând de la 1 august 2024. Atunci când statele membre adoptă dispozițiile menționate, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care acestea le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 3

> Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### Articolul 4

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

