# Decizia (UE) 2024/2898 a Consiliului din 5 noiembrie 2024 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul comitetului mixt constituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, privind participarea Noii Zeelande la programele Uniunii, în ceea ce privește adoptarea regulamentului de procedură al comitetului mixt

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024D2898
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024D2898/decizie-ue-2024-2898
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024D2898/decizie-ue-2024-2898.md
- **Subiecte:** acord (UE), comitet mixt (UE), Noua Zeelandă, program al UE, regulament interior

## Recitale

### (1)

> Acordul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, privind participarea Noii Zeelande la programele Uniunii (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat de Uniune și se aplică cu titlu provizoriu de la 9 iulie 2023, în conformitate cu Decizia (UE) 2023/1475 a Consiliului (2).

### (2)

> În temeiul articolului 14 alineatul (1) din acord se constituie un comitet, alcătuit din reprezentanți ai părților contractante (denumit în continuare „comitetul mixt”), însărcinat să asigure administrarea acordului și punerea adecvată în aplicare a acestuia.

### (3)

> La articolul 14 alineatul (3) din acord se prevede adoptarea de către comitetul mixt a propriului său regulament de procedură.

### (4)

> La cea de a doua sa reuniune care urmează să aibă loc în noiembrie 2024, comitetul mixt urmează să adopte o decizie de adoptare a regulamentului său de procedură.

### (5)

> Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul comitetului mixt cu privire la adoptarea regulamentului său de procedură.

### (6)

> Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,

### (1)

> În conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din acord, acordul se aplică cu titlu provizoriu de la 9 iulie 2023, ca urmare a notificării de către Noua Zeelandă a finalizării procedurilor sale interne necesare în acest scop.

### (2)

> La articolul 14 alineatul (3) din acord se prevede adoptarea de către comitetul mixt a regulamentului său de procedură, pentru a asigura punerea în aplicare eficace și adecvată a acordului,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii la cea de a doua reuniune a comitetului mixt (denumit în continuare „comitetul mixt”) constituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, privind participarea Noii Zeelande la programele Uniunii, în ceea ce privește adoptarea regulamentului de procedură al comitetului mixt, se bazează pe proiectul de decizie a comitetului mixt atașat la prezenta decizie.
>
> (2) Reprezentanții Uniunii în cadrul comitetului mixt pot conveni asupra unor corecturi tehnice minore ale proiectului de decizie a comitetului mixt, fără a mai fi necesară o altă decizie a Consiliului în cazul în care modificările respective se dovedesc indispensabile pentru a permite comitetului mixt să își adopte regulamentul de procedură.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

### Articolul 1

> Se adoptă regulamentul de procedură al comitetului mixt, atașat la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

