# Decizia (PESC) 2024/2783 a Consiliului din 29 octombrie 2024 de modificare a Deciziei 2013/184/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Myanmar/Birmania

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024D2783
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024D2783/decizie-ue-2024-2783
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024D2783/decizie-ue-2024-2783.md
- **Subiecte:** măsură restrictivă a UE, Myanmar/Birmania, persoane fizice, persoane juridice, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale

## Recitale

### (1)

> La 22 aprilie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/184/PESC (1).

### (2)

> La 31 ianuarie 2023, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a formulat o declarație în numele Uniunii prin care condamnă cu fermitate răsturnarea Guvernului Myanmar/Birmaniei, ales în mod democratic, de către forțele armate ale Myanmar/Birmaniei, care a încălcat astfel flagrant voința poporului exprimată în cadrul alegerilor generale din 8 noiembrie 2020. Respectivul act lipsit de legitimitate a inversat traiectoria tranziției democratice a țării și a dus la consecințe dezastruoase pe plan umanitar, social și economic, precum și pe planul securității și al drepturilor omului.

### (3)

> Uniunea rămâne profund îngrijorată de escaladarea continuă a violenței în Myanmar/Birmania, precum și de evoluția către un conflict prelungit cu implicații regionale. Uniunea condamnă continuarea încălcărilor grave ale drepturilor omului de către forțele armate ale Myanmar/Birmaniei, printre care se numără tortura, violența sexuală și violența bazată pe gen, persecutarea actorilor societății civile, a apărătorilor drepturilor omului și a jurnaliștilor, precum și atacurile asupra populației civile, inclusiv asupra minorităților etnice și religioase.

### (4)

> În lipsa unui progres rapid al situației din Myanmar/Birmania, Uniunea a afirmat în mai multe rânduri că este pregătită să adopte măsuri restrictive suplimentare împotriva celor responsabili pentru subminarea democrației și a statului de drept și pentru încălcări grave ale drepturilor omului care au loc în țara respectivă.

### (5)

> Având în vedere situația gravă persistentă din Myanmar/Birmania, trei persoane și o entitate ar trebui să fie adăugate pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive, care figurează în anexa la Decizia 2013/184/PESC.

### (6)

> Prin urmare, Decizia 2013/184/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa la Decizia 2013/184/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

