# Decizia (PESC) 2024/1978 a Consiliului din 15 iulie 2024 de abrogare a Deciziei (PESC) 2022/1236 privind o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în sprijinul forțelor armate din Niger

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32024D1978
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024D1978/decizie-ue-2024-1978
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32024D1978/decizie-ue-2024-1978.md
- **Subiecte:** forțe armate, instrument financiar al UE, menținerea păcii, Niger, prevenirea conflictelor, securitate regională, stabilirea păcii, terorism

## Recitale

### (1)

> La 18 iulie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/1236 (1) prin care s-a instituit o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în sprijinul forțelor armate din Niger.

### (2)

> La 26 iulie 2023, în temeiul articolului 64 alineatul (1) litera (b) din Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (2), Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a suspendat provizoriu măsura de asistență în sprijinul forțelor armate din Niger, deoarece, în urma loviturii de stat din Niger, situația nu mai permitea punerea în aplicare a măsurii de asistență, asigurând în același timp garanții suficiente.

### (3)

> La 23 aprilie 2024, în temeiul articolului 64 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, Comitetul politic și de securitate a recomandat Consiliului încetarea măsurii de asistență instituită prin Decizia (PESC) 2022/1236.

### (4)

> Măsura de asistență în sprijinul forțelor armate din Niger ar trebui să înceteze și, prin urmare, Decizia (PESC) 2022/1236 ar trebui să fie abrogată,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Măsura de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în sprijinul forțelor armate din Niger, instituită prin Decizia (PESC) 2022/1236, încetează.
>
> (2) Decizia (PESC) 2022/1236 se abrogă.
>
> (3) Dispozițiile Deciziei (PESC) 2022/1236 continuă să se aplice execuției cheltuielilor angajate până la data intrării în vigoare a prezentei decizii, și totodată contabilității și inventarului, auditării și prezentării conturilor, precum și răspunderii aferente, până la acordarea descărcării de gestiune administratorului pentru măsurile de asistență pentru astfel de cheltuieli. Costurile legate de încetarea contractului dintre administratorul măsurilor de asistență și agentul de punere în aplicare sunt considerate eligibile.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

