# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2884 al Comisiei din 20 decembrie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1780 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunțurilor în domeniul achizițiilor publice

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32023R2884
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R2884/regulament-ue-2023-2884
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R2884/regulament-ue-2023-2884.md
- **Subiecte:** achiziții publice electronice, administrație electronică, contract de furnizare, contract de servicii, contract pentru lucrări, licitație, tipizat

## Recitale

### (1)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 al Comisiei (7) stabilește formularele standard (formulare electronice) pentru publicarea anunțurilor în domeniul achizițiilor publice. Acesta a înlocuit Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1986 al Comisiei (8) în vederea adaptării formularelor standard prevăzute în regulamentul de punere în aplicare respectiv la transformarea digitală. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 a fost modificat ulterior în 2022, pentru a răspunde solicitărilor din partea statelor membre cu privire la mai multe subiecte, inclusiv cerințele de raportare pentru Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9), achizițiile publice verzi și achizițiile publice inovatoare.

### (2)

> Pentru a asigura alinierea politicilor privind formularele standard la obiectivele Uniunii, din motive de claritate și coerență a raportării, trebuie adăugate domenii pentru Regulamentul (UE) 2022/1031 al Parlamentului European și al Consiliului (10), Regulamentul (UE) 2022/2560 al Parlamentului European și al Consiliului (11) și Directiva (UE) 2023/1791 a Parlamentului European și a Consiliului (12).

### (3)

> Având în vedere necesitatea statelor membre și a Uniunii de a avea un format și proceduri standardizate pentru publicarea anunțurilor care nu fac obiectul cerințelor de publicare prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE și 2009/81/CE, trebuie adăugate șase noi formulare pentru a permite autorităților contractante să publice anunțurile în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Fiecare formular nou trebuie să aibă un scop specific, care să acopere etapa de planificare (anunțul de consultare înainte de introducerea pe piață, anunțul de intenție), etapa concurențială (anunțul de participare), etapa rezultatelor (anunțul de atribuire, anunțul de finalizare) și publicarea unui anunț de modificare a contractului.

### (4)

> Pentru a îmbunătăți lizibilitatea tabelului 2 din anexă, pentru cele trei categorii obligatorii diferite, trebuie clarificate înțelesul și diferența dintre obligatoriu (M), obligatoriu condiționat (CM) și obligatoriu existent (EM). Categoria „obligatoriu” se referă la acele câmpuri care sunt impuse fie din punct de vedere tehnic, fie de Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE și 2009/81/CE, în timp ce „obligatoriu condiționat” se referă la acele câmpuri care sunt necesare în anumite condiții, cum ar fi publicarea voluntară a informațiilor în câmpurile opționale care au o conexiune logică și tehnică cu câmpurile „obligatoriu condiționat”. Aceasta include câmpurile care cuprind informații detaliate privind cererile și deciziile de soluționare a căilor de atac (BT-784 - BT-798) care sunt obligatorii condiționat din cauza legăturii lor logice cu câmpul opțional referitor la cererile și deciziile de soluționare a căilor de atac (BT-783). Categoria „obligatoriu existent” înseamnă că, în cazul în care aceste informații există, chiar dacă Comisia nu este în măsură să verifice acest lucru, informațiile respective trebuie să fie conținute de un anunț.

### (5)

> Pentru a aborda feedbackul primit de la statele membre în cursul procesului care a condus la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/2303 al Comisiei (13), formularele standard trebuie, de asemenea, să fie ajustate și îmbunătățite în ceea ce privește descrierea anumitor condiții comerciale și aplicarea acestor condiții, astfel cum se prevede în tabelul 2 din anexă.

### (6)

> Pentru a asigura o tranziție tehnică lină, este necesar să se permită utilizarea timpurie a câmpurilor legate de Regulamentul (UE) 2022/1031 și de Regulamentul (UE) 2022/2560 prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament, în plus față de câmpurile prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2303, pentru publicarea anunțurilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după ce Comisia a publicat pe pagina sa web un anunț prin care anunță că formatele și procedurile de trimitere a anunțurilor au fost adaptate în acest scop. Pentru o perioadă de tranziție, trebuie să fie posibilă utilizarea atât a formularelor care includ informațiile prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, astfel cum este modificat prin prezentul regulament, cât și a celor prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2303, pentru publicarea anunțurilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### (7)

> Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 trebuie modificat în consecință.

### (8)

> Pentru a acorda statelor membre și Comisiei suficient timp pentru a se pregăti în vederea utilizării noilor formulare, data aplicării prezentului regulament trebuie amânată,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Se introduce următorul articol 3b: „Articolul 3b Dispoziție tranzitorie pentru noile formulare și modificări De la 1 iunie 2024 până la 30 octombrie 2024, câmpurile legate de Regulamentul (UE) 2022/1031 al Parlamentului European și al Consiliului (*1) și de Regulamentul (UE) 2022/2560 al Parlamentului European și al Consiliului (*2) prevăzute în anexa la prezentul regulament, astfel cum a fost modificat de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2884 al Comisiei (*3), pot fi utilizate în plus față de câmpurile prevăzute în anexa la prezentul regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2303, pentru publicarea anunțurilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după ce Comisia a publicat pe pagina sa web un anunț prin care anunță că formatele și procedurile de trimitere a anunțurilor pe cale electronică astfel cum este prevăzut la punctul 2 din anexa IX la Directiva 2014/23/UE, la punctul 3 din anexa VIII la Directiva 2014/24/UE și la punctul 3 din anexa IX la Directiva 2014/25/UE au fost adaptate în acest scop. De la 1 noiembrie 2024 până la 28 februarie 2025, atât formularele care includ informațiile prevăzute în anexa la prezentul regulament, cât și cele care includ informațiile prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2303, pot fi utilizate pentru publicarea anunțurilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (*1) Regulamentul (UE) 2022/1031 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2022 privind accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din țări terțe pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din Uniune și procedurile de sprijinire a negocierilor referitoare la accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din Uniune pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din țări terțe (JO L 173, 30.6.2022, p. 1)." (*2) Regulamentul (UE) 2022/2560 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind subvențiile străine care denaturează piața internă (JO L 330, 23.12.2022, p. 1)." (*3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2884 al Comisiei din 20 decembrie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1780 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunțurilor în domeniul achizițiilor publice (JO L, 2023/2884, 21.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/2884/oj).” "
>
> 2. Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 1 iunie 2024. Cu toate acestea, articolul 1 punctul 2 se aplică de la 1 noiembrie 2024.

