# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2081 al Consiliului din 28 septembrie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2023/1214 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32023R2081
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R2081/regulament-ue-2023-2081
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R2081/regulament-ue-2023-2081.md
- **Subiecte:** diferend teritorial, drept teritorial, mass-media, măsură restrictivă a UE, persoane juridice, restricții comerciale, Rusia, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale, Ucraina

## Recitale

### (1)

> La 31 iulie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 833/2014 (2) privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina.

### (2)

> La 23 iunie 2023, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2023/1214, prin care a fost modificat Regulamentul (UE) nr. 833/2014 și au fost introduse măsuri restrictive suplimentare de suspendare a activităților de difuzare în Uniune, sau direcționate către Uniune, ale anumitor canale mass-media menționate în anexa IV la Regulamentul (UE) 2023/1214. În temeiul articolului 1 punctul 33 din Regulamentul (UE) 2023/1214, aplicarea unor astfel de măsuri în ceea ce privește unul sau mai multe dintre aceste canale mass-media face obiectul adoptării de către Consiliu a unor acte de punere în aplicare.

### (3)

> După examinarea cazurilor respective, Consiliul a conchis că măsurile restrictive menționate la articolul 2f din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 ar trebui să se aplice începând cu 1 octombrie 2023 în ceea ce privește toate entitățile menționate în anexa IV la Regulamentul (UE) 2023/1214,


## Articole

### Articolul 1

> Măsurile restrictive menționate la articolul 2f din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 se aplică începând cu 1 octombrie 2023 în ceea ce privește toate entitățile menționate în anexa IV la Regulamentul (UE) 2023/1214.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

