# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1704 al Comisiei din 7 septembrie 2023 privind reînnoirea autorizației unui preparat de Pediococcus pentosaceus DSM 23376 ca aditiv furajer în hrana tuturor speciilor de animale și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1119/2012 (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32023R1704
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R1704/regulament-ue-2023-1704
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R1704/regulament-ue-2023-1704.md
- **Subiecte:** aditivi alimentari, autorizație de vânzare, furaje

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unor astfel de autorizații.

### (2)

> Preparatul de Pediococcus pentosaceus DSM 23376 a fost autorizat pentru o perioadă de 10 ani ca aditiv furajer în hrana tuturor speciilor de animale, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1119/2012 al Comisiei (2).

### (3)

> În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de reînnoire a autorizației pentru preparatul de Pediococcus pentosaceus DSM 23376 ca aditiv furajer pentru toate speciile de animale, solicitându-se ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria de aditivi „aditivi tehnologici” și în grupa funcțională „aditivi de însilozare”. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 14 alineatul (2) din regulamentul respectiv.

### (4)

> În avizul său din 1 februarie 2023 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că preparatul de Pediococcus pentosaceus DSM 23376 rămâne sigur pentru toate speciile de animale, pentru consumatori și pentru mediu în condițiile de utilizare autorizate în prezent. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că aditivul nu este iritant pentru piele sau ochi, dar că, datorită naturii sale proteice, ar trebui să fie considerat sensibilizant pentru căile respiratorii. Autoritatea nu a putut concluziona, în absența datelor, cu privire la potențialul de sensibilizare cutanată al aditivului. Ea a indicat, de asemenea, că nu este necesar să se evalueze eficacitatea aditivului în contextul reînnoirii autorizației.

### (5)

> Laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile și recomandările la care s-a ajuns în cadrul evaluării efectuate cu privire la metoda de analiză a preparatului de Pediococcus pentosaceus DSM 23376 ca aditiv furajer în contextul autorizării anterioare sunt valabile și aplicabile în cazul cererii actuale. Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei (4), nu este necesar un raport de evaluare al laboratorului de referință.

### (6)

> Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că preparatul de Pediococcus pentosaceus DSM 23376 îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca autorizația acestui aditiv să fie reînnoită. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului.

### (7)

> Ca urmare a reînnoirii autorizației preparatului de Pediococcus pentosaceus DSM 23376 ca aditiv furajer, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1119/2012 trebuie modificat în consecință.

### (8)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1 — Reînnoirea autorizației

> Se reînnoiește autorizarea preparatului specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupei funcționale „aditivi de însilozare”, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.

### Articolul 2 — Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1119/2012

> În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1119/2012, rubrica 1k2105 referitoare la „Pediococcus pentosaceus DSM 23376” se elimină.

### Articolul 3 — Intrare în vigoare

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

