# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/593 al Comisiei din 16 martie 2023 de reinstituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite tipuri de hârtie termică subțire originară din Republica Coreea în ceea ce privește grupul Hansol și de modificare a taxei reziduale

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32023R0593
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R0593/regulament-ue-2023-593
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R0593/regulament-ue-2023-593.md
- **Subiecte:** Coreea de Sud, grup de companii, hârtie, import (UE), produs original, taxă antidumping

## Articole

### Articolul 1

> (1) Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de anumite tipuri de hârtie termică subțire cu o greutate de cel mult 65 g/m2; în rulouri cu o lățime de minimum 20 cm, cu o greutate a ruloului (inclusiv hârtia) de minimum 50 kg și cu un diametru al ruloului (inclusiv hârtia) de minimum 40 cm („rulouri jumbo”), cu sau fără un strat de bază pe una sau pe ambele fețe, acoperită cu o substanță termosensibilă pe una sau pe ambele fețe și cu sau fără un strat de suprafață, încadrată în prezent la codurile NC ex 4809 90 00, ex 4811 90 00, ex 4816 90 00 și ex 4823 90 85 (coduri TARIC: 4809900010, 4811900010, 4816900010, 4823908520), originară din Republica Coreea, începând cu data de 4 mai 2017.
>
> (2) Nivelul taxei antidumping definitive, aplicabil produsului descris la alineatul (1), este reprezentat de o sumă fixă de 103,16 EUR pe tonă (greutate netă).
>
> (3) Sub rezerva unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.

### Articolul 2

> (1) Orice taxă antidumping definitivă plătită pentru produsele Hansol în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/763, care depășește taxa antidumping definitivă stabilită la articolul 1, se rambursează sau se remite.
>
> (2) Rambursarea sau remiterea se solicită autorităților vamale naționale în conformitate cu legislația vamală aplicabilă. Orice rambursare care a avut loc ca urmare a hotărârii Curții de Justiție în cauza C-260/20 P Hansol Paper se recuperează de către autoritățile care au efectuat rambursarea până la cuantumul prevăzut la articolul 1 alineatul (2).

### Articolul 3

> Taxa antidumping definitivă instituită prin articolul 1 se percepe, de asemenea, la importurile înregistrate în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1041 privind supunerea la înregistrare a importurilor de anumite tipuri de hârtie termică subțire originară din Republica Coreea ca urmare a redeschiderii investigației în vederea punerii în aplicare a hotărârii Tribunalului din 2 aprilie 2020 în cauza T-383/17, astfel cum a fost confirmată de Curtea de Justiție în cauza C-260/20 P, în ceea ce privește Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/763.

### Articolul 4

> Autoritățile vamale trebuie să întrerupă înregistrarea importurilor instituită în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1041, care se abrogă prin prezentul regulament.

### Articolul 5

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

