# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/180 al Consiliului din 27 ianuarie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/2474 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32023R0180
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R0180/regulament-ue-2023-180
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023R0180/regulament-ue-2023-180.md
- **Subiecte:** diferend teritorial, drept teritorial, mass-media, măsură restrictivă a UE, persoane juridice, restricții comerciale, Rusia, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale, Ucraina

## Recitale

### (1)

> La 16 decembrie 2022, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2022/2474, prin care a fost modificat Regulamentul (UE) nr. 833/2014 (2) și au fost introduse măsuri restrictive suplimentare de suspendare a activităților de difuzare în Uniune sau direcționate către Uniune ale anumitor canale mass-media menționate în anexa V la Regulamentul (UE) 2022/2474. În temeiul articolului 1 punctul 19 din Regulamentul (UE) 2022/2474, aplicabilitatea unor astfel de măsuri cu privire la unul sau mai multe dintre aceste canale mass-media face obiectul adoptării de către Consiliu a unor acte de punere în aplicare.

### (2)

> După examinarea cazurilor respective, Consiliul a concluzionat că măsurile restrictive menționate la articolul 2f din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 ar trebui să se aplice, începând cu 1 februarie 2023, cu privire la toate entitățile menționate în anexa V la Regulamentul (UE) 2022/2474,


## Articole

### Articolul 1

> Măsurile menționate la articolul 2f din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 ar trebui să se aplice, începând cu 1 februarie 2023, cu privire la toate entitățile menționate în anexa V la Regulamentul (UE) 2022/2474.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

