# Decizia (UE) 2023/2815 a Băncii Centrale Europene din 7 decembrie 2023 de modificare a Deciziei BCE/2010/29 privind emisiunea de bancnote euro (BCE/2023/35)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32023D2815
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023D2815/decizie-ue-2023-2815
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023D2815/decizie-ue-2023-2815.md
- **Subiecte:** bancă centrală, bancnotă, emitere de monedă, Euro, specificații tehnice, țară participantă (zona euro)

## Recitale

### (1)

> Decizia (UE) 2023/2811 a Băncii Centrale Europene (BCE/2023/31) (1) prevede ajustarea grilei de repartiție pentru subscrierea la capitalul Băncii Centrale Europene (BCE) (denumită în continuare „grilă de repartiție pentru capital”) în conformitate cu articolele 29.3 și 29.4 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene și stabilește, cu aplicare de la 1 ianuarie 2024, noile ponderi atribuite băncilor centrale naționale în grila de repartiție pentru capital ajustată (denumite în continuare „ponderi în grila de repartiție pentru capital”).

### (2)

> Articolul 1 litera (d) din Decizia BCE/2010/29 a Băncii Centrale Europene (2) definește „grila pentru alocarea bancnotelor” și face trimitere la anexa I la respectiva decizie, în care se stabilește grila pentru alocarea bancnotelor ce se aplică de la 1 ianuarie 2023. Având în vedere că noile ponderi în grila de repartiție pentru capital se vor aplica de la 1 ianuarie 2024, Decizia BCE/2010/29 trebuie modificată pentru a stabili grila pentru alocarea bancnotelor aplicabilă de la această dată,


## Articole

### Articolul 1 — Modificări

> Decizia BCE/2010/29 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 1 litera (d) ultima teză se înlocuiește cu următorul text: „Anexa I la prezenta decizie prezintă grila pentru alocarea bancnotelor care se aplică de la 1 ianuarie 2024.”
>
> 2. Anexa I se înlocuiește cu anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2 — Intrare în vigoare

> Prezenta decizie intră în vigoare la 1 ianuarie 2024.

