# Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/695 a Comisiei din 27 martie 2023 de stabilire a formatului raportului privind starea și tendințele speciilor de păsări sălbatice prevăzut la articolul 12 din Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva Păsări) \[notificată cu numărul C(2023) 1889\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32023D0695
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023D0695/decizie-ue-2023-695
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32023D0695/decizie-ue-2023-695.md
- **Subiecte:** diseminarea informației, păsări, protecția faunei, raport, schimb de informații, specii protejate

## Recitale

### (1)

> Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2009/147/CE prevede că statele membre trebuie să transmită Comisiei, la intervale de 6 ani, un raport privind punerea în aplicare a măsurilor luate în temeiul directivei menționate și principalele efecte ale acestor măsuri.

### (2)

> Acest raport trebuie să includă în special informații privind starea și tendințele speciilor de păsări sălbatice protejate prin Directiva 2009/147/CE, amenințările și presiunile la care sunt expuse acestea, măsurile de conservare luate pentru ele și contribuția rețelei de arii de protecție specială la obiectivele stabilite la articolul 2 din directiva menționată.

### (3)

> Formatul acestui raport trebuie să fie aliniat la formatul raportului menționat la articolul 17 alineatul (1) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului (2).

### (4)

> Pentru a se facilita utilizarea consecventă a formatului de raportare în întreaga Uniune, inclusiv a listelor de coduri, a orientărilor tehnice și a formatelor fișierelor de date pentru transmiterea informațiilor, o documentație justificativă se află la dispoziția statelor membre pe un portal de referință online pentru articolul 12 gestionat de Agenția Europeană de Mediu.

### (5)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic și științific, instituit în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2009/147/CE,


## Articole

### Articolul 1

> Formatul de raportare prevăzut la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2009/147/CE este stabilit în anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

