# Regulamentul (UE) 2022/1848 al Consiliului din 4 octombrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 692/2014 privind măsuri restrictive ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeii și Sevastopolului

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32022R1848
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022R1848/regulament-ue-2022-1848
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022R1848/regulament-ue-2022-1848.md
- **Subiecte:** diferend teritorial, import (UE), produs original, restricție de import, Rusia, Ucraina

## Recitale

### (1)

> La 23 iunie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/386/PESC și Regulamentul (UE) nr. 692/2014 (2) privind măsuri restrictive ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei și Sevastopolului.

### (2)

> Având în vedere că adresele site-urilor web care conțin informații privind autoritățile competente ale statelor membre, precum și adresa și alte date de contact în scopul notificărilor adresate Comisie care figurează pe lista din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 692/2014 se pot modifica în timp și în vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 692/2014, Comisia ar trebui să fie împuternicită să modifice anexa I la regulamentul respectiv.

### (3)

> Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 692/2014 ar trebui să fie înlocuită deoarece informațiile conținute în aceasta ar trebui să fie actualizate.

### (4)

> Modificările respective sunt circumscrise domeniului de aplicare al tratatului și, prin urmare, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea lor în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă în toate statele membre.

### (5)

> Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 692/2014 ar trebui să fie modificat în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (UE) nr. 692/2014 se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 1 litera (e), cuvântul „anexă” se înlocuiește cu „anexa I”.
>
> 2. La articolul 9 alineatele (1) și (3), cuvântul „anexă” se înlocuiește cu „anexa I”.
>
> 3. La articolul 9, se adaugă un alineat cu următorul text: „(4) Comisia este împuternicită să modifice anexa I pe baza informațiilor furnizate de statele membre.”
>
> 4. Anexa I se înlocuiește cu textul care figurează în anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

