# Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2297 a Comisiei din 19 octombrie 2022 privind înființarea infrastructurii europene de cercetare solară pentru energia solară concentrată (ERIC EU-SOLARIS) \[notificată cu numărul C(2022) 7351\] (Numai textele în limbile franceză, germană, greacă, portugheză și spaniolă sunt autentice) (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32022D2297
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D2297/decizie-ue-2022-2297
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D2297/decizie-ue-2022-2297.md
- **Subiecte:** consorțiu, energie solară, funcționare instituțională, infrastructură de cercetare, oficiu sau agenție a UE, organism de cercetare, program de cercetare

## Recitale

### (1)

> Germania, Spania, Franța, Cipru și Portugalia au prezentat Comisiei o cerere de înființare a infrastructurii europene de cercetare solară pentru energia solară concentrată (ERIC EU-SOLARIS) (denumită în continuare „cererea”). Portugalia și-a făcut cunoscută decizia de a participa la ERIC EU-SOLARIS inițial în calitate de observator.

### (2)

> Solicitanții au convenit ca Spania să fie statul membru gazdă al ERIC EU-SOLARIS.

### (3)

> Regulamentul (CE) nr. 723/2009 a fost încorporat în Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin Decizia nr. 72/2015 a Comitetului mixt al SEE (2).

### (4)

> În temeiul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 723/2009, Comisia a evaluat cererea și a concluzionat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute în regulamentul respectiv. În cursul evaluării, Comisia a obținut opiniile unor experți independenți în domeniul infrastructurii de cercetare solară pentru energia solară concentrată.

### (5)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 723/2009,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Prin prezenta se înființează infrastructura europeană de cercetare solară pentru energia solară concentrată (ERIC EU-SOLARIS).
>
> (2) Principalele elemente ale statutului ERIC EU-SOLARIS sunt prezentate în anexă.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Cipru și Republicii Portugheze.

