# Decizia (PESC) 2022/1649 a Comitetului politic și de securitate din 20 septembrie 2022 privind prelungirea mandatului șefului misiunii PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger/1/2022)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32022D1649
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D1649/decizie-ue-2022-1649
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D1649/decizie-ue-2022-1649.md
- **Subiecte:** misiune civilă a UE, Niger, politica de securitate și apărare comună, Sahel

## Recitale

### (1)

> În temeiul Deciziei 2012/392/PESC, Comitetul politic și de securitate (COPS) este autorizat, în conformitate cu articolul 38 al treilea paragraf din tratat, să adopte deciziile relevante în scopul exercitării controlului politic și al conducerii strategice a misiunii PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger), inclusiv decizia de numire a unui șef al misiunii.

### (2)

> La 16 decembrie 2020, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2021/22 (2) privind numirea dnei Antje PITTELKAU în calitatea de șef al misiunii PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger) pentru perioada 16 ianuarie 2021-15 ianuarie 2022.

### (3)

> La 25 noiembrie 2021, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2021/2162 (3), prin care mandatul dnei Antje PITTELKAU în calitatea de șef al misiunii EUCAP Sahel Niger a fost prelungit de la 16 ianuarie 2022 până la 30 septembrie 2022.

### (4)

> La 9 septembrie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/1505 (4) de modificare a Deciziei 2012/392/PESC și de prelungire a mandatului EUCAP Sahel Niger până la 30 septembrie 2024.

### (5)

> Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a propus ca mandatul dnei Antje PITTELKAU în calitatea de șef al misiunii EUCAP Sahel Niger să fie prelungit de la 1 octombrie 2022 până la 30 septembrie 2023,


## Articole

### Articolul 1

> Mandatul dnei Antje PITTELKAU în calitatea de șef al misiunii PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger) se prelungește de la 1 octombrie 2022 până la 30 septembrie 2023.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
>
> Se aplică de la 1 octombrie 2022.

