# Decizia (PESC) 2022/1314 a Consiliului din 26 iulie 2022 de modificare a Deciziei (PESC) 2021/1277 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Liban

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32022D1314
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D1314/decizie-ue-2022-1314
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D1314/decizie-ue-2022-1314.md
- **Subiecte:** democrație, îndepărtare, Liban, măsură restrictivă a UE, persoane fizice, persoane juridice, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale, stat de drept

## Recitale

### (1)

> La 30 iulie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/1277 (1) privind măsuri restrictive având în vedere situația din Liban.

### (2)

> Decizia (PESC) 2021/1277 se aplică până la 31 iulie 2022. Pe baza reexaminării deciziei menționate, măsurile restrictive ar trebui reînnoite până la 31 iulie 2023.

### (3)

> Prin urmare, Decizia (PESC) 2021/1277 ar trebui modificată în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Articolul 9 primul paragraf din Decizia (PESC) 2021/1277 se înlocuiește cu următorul text:
>
> „Prezenta decizie se aplică până la 31 iulie 2023 și se reexaminează permanent. Aceasta se reînnoiește sau se modifică, după caz, dacă Consiliul consideră că obiectivele sale nu au fost îndeplinite.”

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

