# Decizia (PESC) 2022/849 a Consiliului din 30 mai 2022 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32022D0849
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D0849/decizie-ue-2022-849
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D0849/decizie-ue-2022-849.md
- **Subiecte:** măsură restrictivă a UE, persoane fizice, persoane juridice, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale, Siria

## Recitale

### (1)

> La 31 mai 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/255/PESC (1).

### (2)

> La 27 mai 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/855 (2) prin care măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2013/255/PESC au fost prelungite până la 1 iunie 2022.

### (3)

> Pe baza unei reexaminări a Deciziei 2013/255/PESC, măsurile restrictive prevăzute în aceasta ar trebui prelungite până la 1 iunie 2023.

### (4)

> Rubricile referitoare la 18 persoane fizice și la 13 entități din lista persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor prevăzută în anexa I la Decizia 2013/255/PESC ar trebui să fie actualizate și modificate.

### (5)

> Rubricile referitoare la două persoane decedate ar trebui să fie eliminate de pe lista prevăzută în anexa I la Decizia 2013/255/PESC.

### (6)

> Rubrica referitoare la o persoană ar trebui să fie eliminată de pe lista prevăzută în anexa I la Decizia 2013/255/PESC în urma unei hotărâri a Tribunalului din 16 martie 2022.

### (7)

> Prin urmare, Decizia 2013/255/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Decizia 2013/255/PESC se modifică după cum urmează:
>
> 1. Titlul se înlocuiește cu următorul text: „Decizia 2013/255/PESC a Consiliului din 31 mai 2013 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria”.
>
> 2. Articolul 34 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 34 Prezenta decizie se aplică până la 1 iunie 2023. Aceasta face obiectul unei reexaminări permanente. Decizia poate fi reînnoită sau modificată, după caz, în situația în care Consiliul consideră că obiectivele sale nu au fost atinse.”
>
> 3. Anexa I se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

