# Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/499 a Comisiei din 23 martie 2022 de aprobare a modificărilor aduse planurilor naționale, în ceea ce privește Cipru și Slovenia, pentru punerea în aplicare a sistemelor de validare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului \[notificată cu numărul C(2022) 1844\] (Numai textele în limbile greacă și slovenă sunt autentice)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32022D0499
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D0499/decizie-ue-2022-499
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32022D0499/decizie-ue-2022-499.md
- **Subiecte:** Cipru, controlul pescuitului, furnizare de informații, politica comunitară a pescuitului, Slovenia, transmisia datelor

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 109 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre trebuie să stabilească planuri naționale de punere în aplicare a sistemelor de validare pentru datele înregistrate în conformitate cu regulamentul menționat, care să le permită stabilirea unei ordini a priorităților pentru validarea și verificările încrucișate și pentru monitorizarea ulterioară a neconcordanțelor pe baza gestionării riscului. Modificările aduse acestor planuri trebuie prezentate Comisiei spre aprobare.

### (2)

> La 23 iunie 2021, Slovenia a prezentat Comisiei spre aprobare modificări ale planului său național existent, care fusese aprobat prin Decizia de punere în aplicare 2013/82/UE a Comisiei (2). Modificările respective respectă condițiile prevăzute la articolul 109 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și la articolele 143-145 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei (3). Prin urmare, modificările trebuie aprobate.

### (3)

> La 3 septembrie 2021, Cipru a prezentat Comisiei spre aprobare modificări ale planului său național existent, care fusese aprobat prin Decizia de punere în aplicare 2013/82/UE. Modificările respective respectă condițiile prevăzute la articolul 109 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și la articolele 143-145 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011. Prin urmare, modificările trebuie aprobate.

### (4)

> Prezenta decizie constituie decizia de aprobare în sensul articolului 109 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

### (5)

> Comisia va monitoriza aplicarea planurilor naționale în ceea ce privește funcționarea lor efectivă. Dacă, pe baza constatărilor verificărilor, inspecțiilor și misiunilor de audit desfășurate de Comisie în temeiul titlului X din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, Comisia consideră că planurile nu au capacitatea de a garanta că datele raportate Comisiei în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 sunt complete, exacte și furnizate până la termenele-limită aplicabile, Comisia poate solicita statelor membre să își modifice planurile în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă modificările aduse planului național de punere în aplicare a sistemului de validare prezentate de Cipru la 3 septembrie 2021 în conformitate cu articolul 109 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

### Articolul 2

> Se aprobă modificările aduse planului național de punere în aplicare a sistemului de validare prezentate de Slovenia la 23 iunie 2021 în conformitate cu articolul 109 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

### Articolul 3

> Dacă, pe baza constatărilor verificărilor, inspecțiilor și misiunilor de audit desfășurate în temeiul titlului X din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, Comisia consideră că planurile de validare aprobate în conformitate cu articolele 1 și 2 nu asigură implementarea efectivă de către statele membre a obligațiilor prevăzute la articolul 109 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, ea poate solicita modificarea planurilor, după consultarea statelor membre vizate. Statele membre își modifică planurile de validare în conformitate cu o astfel de solicitare.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se adresează Republicii Cipru și Republicii Slovenia.

