# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2281 al Comisiei din 16 decembrie 2021 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 în ceea ce privește adăugarea unui nou cod de origine pentru plantele din producția asistată și modificările aferente

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021R2281
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021R2281/regulament-ue-2021-2281
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021R2281/regulament-ue-2021-2281.md
- **Subiecte:** licență de export, licență de import, protecția faunei, protecția florei, specificații tehnice, specii protejate, tipizat

## Recitale

### (1)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 (2) ar trebui aliniat la conținutul rezoluțiilor relevante adoptate sau modificate în cadrul celei de a optsprezecea reuniuni a Conferinței Părților la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (denumită în continuare „convenția”), care a avut loc în perioada 17-28 august 2019 (CoP 18).

### (2)

> În special, CoP 18 a modificat Rezoluția Conf. 12.3 prin introducerea unui nou cod care să indice originea anumitor exemplare de plante care nu corespund niciunuia dintre codurile existente. Noul cod de origine ar trebui inclus în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012.

### (3)

> Pentru a îmbunătăți raportarea și pentru a facilita analiza comerțului, notificarea de import din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 ar trebui să includă informații privind originea exemplarelor comercializate. Pentru a înlesni o utilizare eficientă a resurselor, autoritățile de gestionare ar trebui să poată utiliza stocurile existente de formulare de notificări de import pentru o perioadă de tranziție limitată.

### (4)

> Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 să fie modificat în consecință.

### (5)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 asigură punerea în aplicare uniformă a Regulamentului (CE) nr. 865/2006 (3) al Comisiei, în special prin stabilirea unor modele cărora trebuie să le corespundă permisele, certificatele și alte documente prevăzute în regulamentul respectiv. Prin urmare, prezentul regulament de modificare ar trebui să se aplice în coroborare cu Regulamentul de modificare a Regulamentului (CE) nr. 865/2006 al Comisiei (4) și ambele regulamente de modificare ar trebui să se aplice începând cu aceeași zi.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 2 alineatul (2) se adaugă al doilea paragraf cu următorul text: „Până la 19 ianuarie 2023 notificările de import pot fi redactate folosind formularele prevăzute în anexa II în versiunea în vigoare la data de 18 ianuarie 2022.”
>
> 2. Anexele I, III și V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 se modifică în conformitate cu anexa 1 la prezentul regulament.
>
> 3. Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 se înlocuiește cu textul din anexa 2 la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

