# Rectificare la Regulamentul delegat (UE) 2021/2268 al Comisiei din 6 septembrie 2021 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/653 al Comisiei în ceea ce privește metodologia aplicată și prezentarea scenariilor de performanță, prezentarea costurilor și metodologia de calculare a indicatorilor sintetici de cost, prezentarea și conținutul informațiilor privind performanța anterioară și prezentarea costurilor aferente produselor de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP) care oferă o gamă de opțiuni de investiții și alinierea dispoziției tranzitorii pentru creatorii de PRIIP care oferă unitățile de fonduri menționate la articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului ca opțiuni de investiții suport cu dispoziția tranzitorie a cărei durată de aplicare a fost prelungită, prevăzută la articolul respectiv (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 455 I din 20 decembrie 2021)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021R2268R(05)
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021R2268R%2805%29/regulament-ue-2021-2268
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021R2268R%2805%29/regulament-ue-2021-2268.md
- **Subiecte:** asigurare, furnizare de informații, informarea consumatorilor, legislație financiară, reglementarea investițiilor, servicii financiare, societate de investiții, standard tehnic

## Articole

### Articolul text — Text integral

> Rectificare la Regulamentul delegat (UE) 2021/2268 al Comisiei din 6 septembrie 2021 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/653 al Comisiei în ceea ce privește metodologia aplicată și prezentarea scenariilor de performanță, prezentarea costurilor și metodologia de calculare a indicatorilor sintetici de cost, prezentarea și conținutul informațiilor privind performanța anterioară și prezentarea costurilor aferente produselor de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP) care oferă o gamă de opțiuni de investiții și alinierea dispoziției tranzitorii pentru creatorii de PRIIP care oferă unitățile de fonduri menționate la articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului ca opțiuni de investiții suport cu dispoziția tranzitorie a cărei durată de aplicare a fost prelungită, prevăzută la articolul respectiv
>
> ( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 455 I din 20 decembrie 2021 )
>
> La pagina 1, titlul:
>
> în loc de:
>
> „ Regulamentul delegat (UE) 2021/… al Comisiei din 6 septembrie 2021 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/653 al Comisiei în ceea ce privește metodologia aplicată și prezentarea scenariilor de performanță, prezentarea costurilor și metodologia de calculare a indicatorilor sintetici de cost, prezentarea și conținutul informațiilor privind performanța anterioară și prezentarea costurilor aferente produselor de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP) care oferă o gamă de opțiuni de investiții și alinierea dispoziției tranzitorii pentru creatorii de PRIIP care oferă unitățile de fonduri menționate la articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului ca opțiuni de investiții suport cu dispoziția tranzitorie a cărei durată de aplicare a fost prelungită, prevăzută la articolul respectiv ”,
>
> se citește:
>
> „ Regulamentul delegat (UE) 2021/2268 al Comisiei din 6 septembrie 2021 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/653 al Comisiei în ceea ce privește metodologia aplicată și prezentarea scenariilor de performanță, prezentarea costurilor și metodologia de calculare a indicatorilor sintetici de cost, prezentarea și conținutul informațiilor privind performanța anterioară și prezentarea costurilor aferente produselor de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP) care oferă o gamă de opțiuni de investiții și alinierea dispoziției tranzitorii pentru creatorii de PRIIP care oferă unitățile de fonduri menționate la articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului ca opțiuni de investiții suport cu dispoziția tranzitorie a cărei durată de aplicare a fost prelungită, prevăzută la articolul respectiv ”.

