# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/970 al Comisiei din 16 iunie 2021 de supunere la înregistrare a importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021R0970
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021R0970/regulament-ue-2021-970
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021R0970/regulament-ue-2021-970.md
- **Subiecte:** antidumping, China, fier, import (UE), industrie de buloane și șuruburi, oțel, produs original, supravegherea importurilor

## Recitale

### (1)

> La 21 decembrie 2020, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a anunțat, printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2) (denumit în continuare „avizul de deschidere”), deschiderea unei proceduri antidumping privind importurile în Uniune de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „procedura antidumping”), în urma unei plângeri depuse la 6 noiembrie 2020 de European Industrial Fasteners Institute (denumit în continuare „EIFI” sau „reclamantul”) în numele unor producători care reprezintă peste 25 % din producția totală de elemente de fixare din fier sau oțel a Uniunii.


## Articole

### Articolul 1

> (1) În conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1036, autoritățile vamale sunt invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel, altele decât elementele de fixare din oțel inoxidabil, și anume șuruburile pentru lemn (cu excepția tirfoanelor), șuruburile autofiletante, alte șuruburi și buloane cu cap (chiar cu piulițele sau șaibele aferente, dar excluzând șuruburile și buloanele pentru fixarea elementelor de cale ferată) și șaibele. Aceste produse sunt încadrate, în prezent, la codurile NC 7318 12 90, 7318 14 91, 7318 14 99, 7318 15 58, 7318 15 68, 7318 15 82, 7318 15 88, ex 7318 15 95 (codurile TARIC 7318159519 și 7318159589), ex 7318 21 00 (codurile TARIC 7318210031, 7318210039, 7318210095 și 7318210098) și ex 7318 22 00 (codurile TARIC 7318220031, 7318220039, 7318220095 și 7318220098) și sunt originare din Republica Populară Chineză.
>
> (2) Înregistrarea expiră la nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
>
> (3) Toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte în scris punctele de vedere, să furnizeze elemente de probă în sprijinul lor sau să solicite să fie audiate în termen de 21 de zile de la data publicării prezentului regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

