# Regulamentul delegat (UE) 2021/860 al Comisiei din 23 martie 2021 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2020/124 în ceea ce privește anexa la măsurile de conservare și executare ale Organizației de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest (NAFO)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021R0860
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021R0860/regulament-ue-2021-860
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021R0860/regulament-ue-2021-860.md
- **Subiecte:** conservarea peștelui, conservarea resurselor, controlul pescuitului, convenție internațională, drept de pescuit, Oceanul Atlantic, Oganizația de Pescuit Nord-Vest-Atlantică, pescuit în mare, vas de pescuit, zonă de pescuit

## Recitale

### (1)

> Uniunea este parte la Convenția asupra viitoarei cooperări multilaterale în zonele de pescuit din Atlanticul de Nord-Vest („Convenția NAFO”), aprobată prin Regulamentul (CEE) nr. 3179/78 al Consiliului (2).

### (2)

> Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) 2019/833 pentru a include în legislația Uniunii măsurile de conservare și executare ale NAFO.

### (3)

> Regulamentul delegat (UE) 2020/124 al Comisiei (3) a completat Regulamentul (UE) 2019/833 cu un număr de măsuri de conservare și executare ale NAFO.

### (4)

> Regulamentul delegat (UE) 2020/989 al Comisiei (4) a modificat Regulamentul delegat (UE) 2020/124 prin anexele revizuite ale NAFO, adoptate în cadrul reuniunii sale anuale din 2019.

### (5)

> În cadrul reuniunii sale anuale din septembrie 2020, NAFO a modificat partea VI, referitoare la lista speciilor indicatoare de ecosisteme marine vulnerabile (EMV), din anexa I.E la măsurile sale de conservare și executare. Această anexă devine obligatorie pentru Uniune la 1 decembrie 2020.

### (6)

> Modificările menționate trebuie să fie și ele încorporate în legislația Uniunii. Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2020/124 trebuie să fie modificat în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa la Regulamentul delegat (UE) 2020/124 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

