# Directiva delegată (UE) 2021/1047 a Comisiei din 5 martie 2021 de modificare a Directivei 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește actualizarea listei produselor din domeniul apărării în conformitate cu versiunea actualizată a Listei comune a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare din 17 februarie 2020 (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021L1047
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021L1047/directiva-ue-2021-1047
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021L1047/directiva-ue-2021-1047.md
- **Subiecte:** armament, autorizație de vânzare, libera circulație a mărfurilor, ordine publică, politică de apărare

## Recitale

### (1)

> Directiva 2009/43/CE se aplică produselor din domeniul apărării menționate în anexa la aceasta. Anexa respectivă trebuie să corespundă strict Listei comune a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare.

### (2)

> Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare a fost adoptată de Consiliu la 19 martie 2007 și a fost actualizată de mai multe ori. La 17 februarie 2020, Consiliul a adoptat o versiune actualizată a Listei comune a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare (2). Așadar, este necesar să se actualizeze lista produselor din domeniul apărării prevăzută în anexa la Directiva 2009/43/CE.

### (3)

> Prin urmare, Directiva 2009/43/CE trebuie modificată în consecință.

### (4)

> În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (3), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită împreună cu notificarea măsurilor de transpunere unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa la Directiva 2009/43/CE se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta directivă.

### Articolul 2

> (1) Statele membre adoptă și publică, cel târziu până la 30 septembrie 2021, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte. Statele membre aplică aceste dispoziții începând de la 7 octombrie 2021. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 3

> Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### Articolul 4

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

