# Recomandarea (UE) 2021/2122 a Consiliului din 26 noiembrie 2021 privind un pact pentru cercetare și inovare în Europa

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021H2122
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021H2122/act-ue-2021-2122
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021H2122/act-ue-2021-2122.md
- **Subiecte:** cercetare și dezvoltare, cooperare științifică, economie digitală, economie verde, infrastructură de cercetare, inovație, politica UE în domeniul cercetării, știință deschisă

## Recitale

### (1)

> La 30 septembrie 2020, Comisia a adoptat o comunicare intitulată „Un nou SEC pentru cercetare și inovare”, în care prezintă o nouă viziune pentru Spațiul european de cercetare (SEC) și își anunță intenția de a propune un pact pentru cercetare și inovare (C&I) în Europa.

### (2)

> Concluziile Consiliului privind noul Spațiu european de cercetare, adoptate la 1 decembrie 2020, invită statele membre și Comisia să elaboreze în 2021 o agendă de politici privind SEC și un model de guvernanță pe mai multe niveluri pentru a concretiza noile ambiții privind SEC.

### (3)

> În ultimele două decenii, punerea în aplicare a SEC a contribuit la unele realizări majore în domenii precum infrastructurile de cercetare, știința deschisă, cooperarea transnațională și internațională, echilibrul de gen în C&I, programarea în comun, carierele în cercetare și mobilitatea cercetătorilor, precum și la reformele structurale. Cu toate acestea, ritmul progreselor în ceea ce privește investițiile în C&I la nivelul Uniunii a încetinit în general în ultimul timp, fiind necesare eforturi suplimentare pentru a inversa respectiva tendință.

### (4)

> Pentru a aborda provocările mondiale și a sprijini competitivitatea Europei, cooperarea internațională prin intermediul SEC ar trebui să țină seama de prioritățile relațiilor externe ale Uniunii, pe baza multilateralismului și a deschiderii reciproce echilibrate, și ar trebui să promoveze condiții de concurență echitabile și reciprocitatea, susținute de valori fundamentale și de condiții-cadru comune.

### (5)

> Pentru a realiza un SEC adecvat pentru viitor, este necesar să se îmbunătățească coordonarea și să se aprofundeze coerența între politicile Uniunii, cele naționale și cele regionale. Prin urmare, Comunicarea Comisiei intitulată „Un nou SEC pentru cercetare și inovare” solicită mobilizarea statelor membre în jurul unor principii și valori esențiale comune și identificarea domeniilor de acțiune prioritare comune. Acest lucru este deosebit de relevant într-un moment în care sunt necesare fonduri și reforme naționale și regionale sporite și mai bine orientate pentru a accelera contribuția la obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), tranziția verde și transformarea digitală și pentru a pune în aplicare obiectivele Acordului de la Paris, în concordanță cu obiectivele Pactului verde european.

### (6)

> Este necesar un set comun de principii și valori pentru a reafirma bazele solide pentru C&I în Uniune, care să susțină valorile (etica și integritatea, libertatea cercetării științifice, egalitatea de gen și egalitatea de șanse), să stabilească condiții de muncă mai bune (libera circulație a cercetătorilor, a cunoștințelor și a tehnologiei în întreaga Uniune, urmărirea excelenței, crearea de valoare și asigurarea impactului C&I) și să stimuleze cooperarea (coordonarea, coerența, angajamentul; activitățile cu dimensiune globală; incluziunea; responsabilitatea societală).

### (7)

> Domeniile prioritare comune ar trebui să constituie o indicație clară pentru părțile interesate în ceea ce privește domeniile și acțiunile pe care Uniunea și statele sale membre le consideră priorități comune și cu privire la care se angajează să colaboreze pe baza unei geometrii variabile, creând un cadru stabil pentru factorii de decizie, finanțatorii publici, investitorii privați, cercetători și inovatori.

### (8)

> În concluziile sale privind noul Spațiu european de cercetare, Consiliul a reafirmat obiectivul de a investi 3 % din PIB-ul Uniunii în cercetare și dezvoltare (C&D). Pentru a stabili prioritățile în materie de investiții și reforme, statele membre ar putea actualiza obiectivele lor naționale pentru a reflecta noile priorități ale Uniunii și circumstanțele naționale noi.

### (9)

> Pentru a-și preciza strategia națională către atingerea obiectivului de 3 %, statele membre sunt încurajate să ia în considerare posibilitatea utilizării unor obiective secundare suplimentare, asigurând echilibrul adecvat între o agendă SEC suficient de ambițioasă și una realizabilă și realistă, inclusiv pentru statele membre la nivel național.

### (10)

> Consolidarea SEC necesită o cooperare mai strânsă între statele membre și Comisie. Acest lucru poate fi realizat prin instituirea și menținerea de către Comisie a unui sistem simplificat de monitorizare și coordonare pentru învățarea reciprocă și intensificarea dialogului bilateral și multilateral.

### (11)

> Ar trebui îmbunătățită coordonarea investițiilor și a reformelor la nivelul Uniunii și la nivel național, inclusiv regional, pentru a consolida sistemele naționale de C&I și pentru a spori impactul acestora la nivelul Uniunii: politicile naționale de C&I orientează dezvoltarea sistemelor naționale în direcția îndeplinirii obiectivelor naționale, contribuind totodată la obiectivele SEC și la alte priorități comune ale Uniunii în domenii strategice de interes comun,


## Articole

### Articolul text — Text integral

> RECOMANDAREA (UE) 2021/2122 A CONSILIULUI
>
> din 26 noiembrie 2021
>
> privind un pact pentru cercetare și inovare în Europa
>
> CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
>
> având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292 coroborat cu articolul 182 alineatul (5),
>
> având în vedere propunerea Comisiei Europene,
>
> întrucât:
>
> RECOMANDĂ:
>
> I. Valori și principii pentru cercetare și inovare în Uniune
>
> Susținerea valorilor
>
> O mai bună funcționare
>
> Colaborare
>
> II. Domenii prioritare de acțiune comună în Uniune
>
> Aprofundarea unei piețe interne a cunoașterii care să fie cu adevărat funcțională
>
> Abordarea în comun a tranziției verzi, a transformării digitale și a altor provocări cu impact asupra societății și creșterea participării societății la SEC
>
> Îmbunătățirea accesului la excelență în materie de cercetare și inovare în întreaga Uniune și consolidarea interconexiunilor dintre ecosistemele de inovare din întreaga Uniune
>
> Promovarea investițiilor și reformelor concertate în domeniul cercetării și inovării
>
> III. Acordarea de prioritate investițiilor și reformelor
>
> IV. Coordonarea și monitorizarea politicilor
>
> V. Reexaminare
>
> Adoptată la Bruxelles, 26 noiembrie 2021.
>
> Pentru Consiliu
>
> Președintele
>
> S. KUSTEC
>
> (1) Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Actualizarea noii Strategii industriale 2020: construirea unei piețe unice mai puternice pentru a sprijini redresarea Europei”.

