# Decizia (UE) 2021/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2021 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Finlandei – EGF/2020/007 FI/Finnair

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021D1023
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021D1023/decizie-ue-2021-1023
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021D1023/decizie-ue-2021-1023.md
- **Subiecte:** ajutor la angajare, angajament de cheltuieli, buget general (UE), concediere, Finlanda, Finlanda de Sud, Fondul European de Ajustare la Globalizare, globalizare, reintegrare în muncă, transport aerian

## Recitale

### (1)

> Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară activități independente a căror activitate a încetat în urma unor schimbări structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, și să le acorde asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii.

### (2)

> FEG nu trebuie să depășească o sumă anuală maximă de 186 de milioane EUR (la prețurile din 2018), astfel cum se prevede la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (3).

### (3)

> La 30 decembrie 2020, Finlanda a depus o cerere de mobilizare a FEG în legătură cu disponibilizările de la Finnair Oyj și de la un subcontractant din Finlanda. Cererea a fost completată cu informații suplimentare furnizate în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea unei contribuții financiare din partea FEG, astfel cum sunt prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013.

### (4)

> Prin urmare, FEG ar trebui să fie mobilizat pentru a se furniza o contribuție financiară în valoare de 1 752 360 EUR, ca răspuns la cererea depusă de Finlanda.

### (5)

> Pentru a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării,


## Articole

### Articolul 1

> În cadrul bugetului general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2021, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare pentru a se furniza suma de 1 752 360 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 8 iunie 2021.

