# Decizia (PESC) 2021/1001 a Consiliului din 21 iunie 2021 de modificare a Deciziei 2012/642/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021D1001
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021D1001/decizie-ue-2021-1001
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021D1001/decizie-ue-2021-1001.md
- **Subiecte:** arest, Belarus, drepturile omului, măsură restrictivă a UE, persoane juridice, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale, siguranță aeriană

## Recitale

### (1)

> La 15 octombrie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/642/PESC (1) privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus.

### (2)

> La 24 și 25 mai 2021, Consiliul European a adoptat concluzii în care a condamnat cu fermitate aterizarea forțată a unui zbor Ryanair la Minsk, Belarus, la 23 mai 2021, prin care a fost pusă în pericol siguranța aviației, precum și reținerea de către autoritățile din Belarus a jurnalistului Raman Pratasevici și a Sofiei Sapega. Acesta a invitat Consiliul să adopte noi includeri pe listă ale unor persoane și entități, cât mai curând posibil, pe baza cadrului de sancțiuni relevant.

### (3)

> Având în vedere gravitatea incidentului respectiv, ar trebui inclusă o nouă entitate pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în anexa la Decizia 2012/642/PESC. Pentru evitarea unor consecințe nedorite ale acestei includeri pe listă, este necesară modificarea listei situațiilor în care autoritatea competentă a unui stat membru poate autoriza derogări de la înghețarea fondurilor și de la interdicția de a pune fonduri sau resurse economice la dispoziția persoanelor sau entităților incluse pe listă.

### (4)

> Prin urmare, Decizia 2012/642/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Decizia 2012/642/PESC se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 5 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 (1) Autoritatea competentă a unui stat membru poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră corespunzătoare, după ce a hotărât că fondurile sau resursele economice în cauză: (a) sunt necesare pentru a răspunde nevoilor fundamentale ale oricărei persoane menționate în anexă și ale membrilor familiilor aflați în întreținerea acesteia, în special pentru a acoperi cheltuielile legate de plata produselor alimentare, chirii sau împrumuturi ipotecare, medicamente și tratamente medicale, impozite, prime de asigurare și redevențe pentru servicii publice; (b) sunt destinate exclusiv plății onorariilor profesionale rezonabile și rambursării cheltuielilor legate de prestarea serviciilor juridice; (c) sunt destinate exclusiv plății comisioanelor sau cheltuielilor legate de deținerea sau gestionarea curentă a fondurilor sau resurselor economice înghețate; (d) sunt necesare pentru cheltuieli extraordinare cu condiția ca autoritatea competentă să fi notificat celorlalte autorități competente și Comisiei, cu cel puțin două săptămâni înainte de autorizare, motivele pe baza cărora consideră că este necesar a se acorda autorizarea specială; (e) urmează să fie plătite într-un sau dintr-un cont al unei misiuni diplomatice sau consulare sau al unei organizații internaționale care beneficiază de imunitate în conformitate cu dreptul internațional, în măsura în care scopul unor astfel de plăți este de a deservi interese oficiale ale misiunii diplomatice sau consulare sau ale organizației internaționale; (f) sunt destinate exclusiv plății unei taxe necesare pentru: (i) operarea de zboruri în scopuri umanitare, destinate evacuării sau repatrierii de persoane sau destinate inițiativelor de sprijinire a victimelor dezastrelor naturale, nucleare sau chimice; (ii) operarea de zboruri în cadrul procedurilor de internaționale de adopție; (iii) operarea de zboruri necesare pentru a participa la reuniuni cu scopul de a găsi o soluție la criza din Belarus sau de a promova obiectivele de politică ale măsurilor restrictive; (iv) aterizarea, decolarea sau survolarea de urgență de către un transportator aerian din UE; sau (g) sunt necesare pentru a trata chestiuni urgente și clar identificate în materie de siguranță aeriană și în urma consultării prealabile a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației. Un stat membru informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație pe care o acordă în temeiul prezentului articol.”
>
> 2. Anexa la Decizia 2012/642/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

