# Decizia (PESC) 2021/394 a Consiliului din 4 martie 2021 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021D0394
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021D0394/decizie-ue-2021-394
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021D0394/decizie-ue-2021-394.md
- **Subiecte:** drept la apărare, drept la justiție, măsură restrictivă a UE, persoane fizice, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale, Ucraina

## Recitale

### (1)

> La 5 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/119/PESC (1).

### (2)

> Pe baza unei reexaminări a Deciziei 2014/119/PESC, aplicarea de măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme ar trebui prelungită până la 6 septembrie 2021 în ceea ce privește o persoană și până la 6 martie 2022 în ceea ce privește șapte persoane, iar rubricile referitoare la două persoane ar trebui eliminate. Informațiile din anexa la Decizia 2014/119/PESC referitoare la dreptul la apărare și la dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, inclusiv dreptul fundamental la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale constituite în prealabil prin lege, ar trebui actualizate.

### (3)

> Prin urmare, Decizia 2014/119/PESC ar trebui modificată în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Decizia 2014/119/PESC se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 5, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Prezenta decizie se aplică până la 6 martie 2022. În ceea ce privește rubrica nr. 17 din anexă, măsurile prevăzute la articolul 1 se aplică până la 6 septembrie 2021.”
>
> 2. Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

