# Decizia (UE) 2021/102 a Consiliului din 25 ianuarie 2021 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul comitetului mixt instituit prin Acordul euro-mediteraneean privind serviciile aeriene dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, în ceea ce privește adoptarea regulamentului de procedură al comitetului mixt

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32021D0102
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021D0102/decizie-ue-2021-102
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32021D0102/decizie-ue-2021-102.md
- **Subiecte:** acord (UE), comitet mixt (UE), Maroc, regiunea mediteraneană (UE), regulament interior, transport aerian, Uniunea pentru Mediterana

## Recitale

### (1)

> Acordul euro-mediteraneean privind serviciile aeriene dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat în numele Uniunii prin Decizia (UE) 2018/146 a Consiliului (2) și a intrat în vigoare la 19 martie 2018.

### (2)

> Articolul 22 din acord instituie un comitet mixt compus din reprezentanți ai părților contractante (denumit în continuare „comitetul mixt”), responsabil cu gestionarea și aplicarea corectă a acordului.

### (3)

> Conform articolului 22 alineatul (6) din acord, comitetul mixt își adoptă regulamentul de procedură.

### (4)

> Pentru a se asigura punerea în aplicare corespunzătoare a acordului, este oportun să se adopte regulamentul de procedură al comitetului mixt.

### (5)

> Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul primei reuniuni a comitetului mixt, având în vedere că decizia comitetului mixt de adoptarea regulamentului său de procedură va produce efecte juridice pentru Uniune. Poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie a comitetului mixt,


## Articole

### Articolul 1

> Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul primei reuniuni a comitetului mixt instituit prin articolul 22 din Acordul euro-mediteraneean privind serviciile aeriene dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, în ceea ce privește adoptarea regulamentului de procedură al comitetului mixt, se bazează pe proiectul de decizie a comitetului mixt (3).
>
> Reprezentanții Uniunii în cadrul comitetului mixt pot conveni cu privire la modificări minore ale proiectului de decizie a comitetului mixt, fără a mai fi necesară o nouă decizie a Consiliului.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

