# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1004 al Comisiei din 9 iulie 2020 de aprobare a substanței de bază lapte de vacă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32020R1004
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020R1004/regulament-ue-2020-1004
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020R1004/regulament-ue-2020-1004.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, inspecție fitosanitară, lapte, pesticide

## Recitale

### (1)

> La 20 septembrie 2017, Comisia a primit o cerere din partea Basic-Eco-Logique în vederea aprobării laptelui ca substanță de bază. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile necesare în baza articolului 23 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Solicitantul a fost autorizat să completeze cererea, care a fost finalizată în noua versiune din mai 2018. Cu ocazia respectivă, solicitantul a schimbat obiectul cererii solicitând aprobare pentru laptele de vacă (integral crud).

### (2)

> Comisia a solicitat asistență științifică din partea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”). La 22 august 2018, (2) autoritatea a transmis Comisiei un raport tehnic. La 21 octombrie 2019, Comisia a prezentat Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale raportul de examinare (3) și proiectul prezentului regulament, pe care le-a finalizat pentru reuniunea comitetului respectiv din 24 martie 2020.

### (3)

> Informațiile furnizate de solicitant arată că laptele de vacă îndeplinește criteriile unui produs alimentar astfel cum este definit la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4). În plus, el nu este utilizat predominant în scopul protecției plantelor, dar, totuși, este util pentru protecția plantelor într-un produs care constă în substanța respectivă și apă, chiar și nediluat. Prin urmare, el trebuie considerat a fi o substanță de bază.

### (4)

> Laptele care nu este destinat consumului uman este considerat un subprodus de origine animală în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Ca atare, este necesar ca el să respecte regulamentul respectiv și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (6).

### (5)

> Deoarece, din cauza lactozei și a proteinelor din componența sa, laptele este listat ca substanță sau produs care cauzează alergii sau intoleranțe în conformitate cu punctul 7 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (7), este adecvat să se limiteze utilizările la etapele de creștere în care nu sunt prezente fructele

### (6)

> Din examinările efectuate reiese că este de așteptat ca laptele de vacă să îndeplinească, în general, cerințele prevăzute la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, în particular în ceea ce privește utilizările examinate și detaliate în raportul de examinare întocmit de Comisie. Prin urmare, este adecvat să se aprobe laptele de vacă drept substanță de bază.

### (7)

> Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, coroborat cu articolul 6 din respectivul regulament, și ținând cont de cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesar să se includă anumite condiții pentru aprobare, care sunt detaliate în anexa I la prezentul regulament.

### (8)

> În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, este necesar ca anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (8) să fie modificată în consecință.

### (9)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1 — Aprobarea unei substanțe de bază

> Substanța lapte de vacă, cu specificațiile din anexa I, se aprobă ca substanță de bază sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.

### Articolul 2 — Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 3 — Intrarea în vigoare

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

