# Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2020/383 al Comisiei din 6 martie 2020 de stabilire a taxelor la import aplicabile anumitor tipuri de orez decorticat începând cu 9 martie 2020

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32020R0383
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020R0383/regulament-ue-2020-383
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020R0383/regulament-ue-2020-383.md
- **Subiecte:** import (UE), orez, organizarea comună a pieței, Statele Unite, taxe corespunzătoare Tarifului Vamal Comun

## Recitale

### (1)

> Acordul sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii privind metoda de calculare a drepturilor aplicate pentru orezul decorticat, aprobat prin Decizia 2005/476/CE a Consiliului (2), stabilește o metodă de calculare a taxelor aplicate importurilor de orez decorticat.

### (2)

> Pe baza informațiilor transmise de autoritățile competente, Comisia constată că licențele de import pentru orezul decorticat de la codul NC 1006 20, cu excepția licențelor de import pentru orezul Basmati, au fost eliberate pentru o cantitate de 235 233 de tone pentru perioada 1 septembrie 2019-29 februarie 2020. Prin urmare, trebuie modificată taxa la import pentru orezul decorticat de la codul NC 1006 20, altul decât orezul Basmati, stabilită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/371 al Comisiei (3).

### (3)

> Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/371 trebuie abrogat.

### (4)

> Taxa aplicabilă trebuie stabilită în termen de zece zile de la sfârșitul perioadei sus-menționate. Prin urmare, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare fără întârziere,


## Articole

### Articolul 1

> Taxa la import aplicabilă orezului decorticat de la codul NC 1006 20, altul decât orezul Basmati, este de 42,50 EUR per tonă.

### Articolul 2

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/371 se abrogă.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

