# Regulamentul de Punere in Aplicare (UE) 2020/199 al Comisiei din 13 februarie 2020 de supunere la înregistrare a importurilor de produse din fibră de sticlă cu filament continuu originare din Egipt

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32020R0199
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020R0199/regulament-ue-2020-199
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020R0199/regulament-ue-2020-199.md
- **Subiecte:** Egipt, fibră de sticlă, import (UE), produs original, supravegherea importurilor

## Recitale

### (1)

> La 7 iunie 2019, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a anunțat, printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2) (denumit în continuare „avizul de deschidere”), deschiderea unei proceduri antisubvenție cu privire la importurile în Uniune de produse din fibră de sticlă cu filament continuu originare din Egipt.

### (2)

> Deschiderea procedurii survine ca urmare a unei plângeri depuse la data de 24 aprilie 2019 de Asociația europeană a producătorilor de fibre din sticlă (European Glass Fibre Producers Association – „APFE”) (denumită în continuare „reclamantul”) în numele unor producători care reprezintă peste 25 % din producția totală de produse din fibră de sticlă cu filament continuu a Uniunii.

### (3)

> Ancheta antisubvenție vine în urma deschiderii, la 3 mai 2019, a unei anchete separate de către Comisie în vederea examinării existenței unui dumping prejudiciabil pentru același produs, dar originar din Egipt și Bahrain (3).

### (4)

> Ancheta privind subvenționarea și prejudiciul rezultat din aceasta cuprinde perioada 1 aprilie 2018-31 martie 2019 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2016 și sfârșitul perioadei de anchetă (denumită în continuare „perioada examinată”).


## Articole

### Articolul 1

> (1) În conformitate cu articolul 24 alineatul (5a) din Regulamentul (UE) 2016/1037, autoritățile vamale sunt invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile în Uniune de fire tăiate din fibră de sticlă, având o lungime de maximum 50 mm; semitorturi din fibră de sticlă, cu excepția semitorturilor din fibră de sticlă care sunt impregnate și acoperite și prezintă o pierdere la calcinare de mai mult de 3 % (determinată conform standardului ISO 1887); și covorașe de filamente din fibră de sticlă, cu excepția covorașelor din vată de sticlă, care se încadrează în prezent la codurile NC 7019 11 00, ex 7019 12 00, 7019 31 00 (coduri TARIC 7019120022, 7019120025, 7019120026 și 7019120039) originare din Egipt.
>
> (2) Înregistrarea expiră la trei săptămâni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

