# Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2020/154 al Comisiei din 23 ianuarie 2020 de înregistrare a unei indicații geografice a unei băuturi spirtoase în temeiul articolului 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/787 al Parlamentului European și al Consiliului Norsk Vodka/Norwegian Vodka

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32020R0154
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020R0154/regulament-ue-2020-154
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020R0154/regulament-ue-2020-154.md
- **Subiecte:** denumire de origine a unui produs, denumirea produsului, etichetare, informarea consumatorilor, Norvegia, spirtoase

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2), Comisia a examinat cererea Norvegiei din 25 noiembrie 2016 de înregistrare a indicației geografice „Norsk Vodka”/„Norwegian Vodka”.

### (2)

> Regulamentul (UE) 2019/787, care înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 110/2008, a intrat în vigoare la 25 mai 2019. În conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din regulamentul respectiv, capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 110/2008, referitor la indicațiile geografice, se abrogă de la 8 iunie 2019.

### (3)

> După ce a concluzionat că cererea este conformă cu Regulamentul (CE) nr. 110/2008, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3) specificațiile de bază din dosarul tehnic în temeiul articolului 17 alineatul (6) din regulamentul menționat, în conformitate cu articolul 50 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2019/787.

### (4)

> Comisia nu a primit nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/787.

### (5)

> Prin urmare, este oportun ca indicația „Norsk Vodka”/„Norwegian Vodka” să fie înregistrată ca indicație geografică,


## Articole

### Articolul 1

> Se înregistrează indicația geografică „Norsk Vodka”/„Norwegian Vodka”. În conformitate cu articolul 30 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2019/787, prezentul regulament acordă denumirii „Norsk Vodka”/„Norwegian Vodka” protecția menționată la articolul 21 din Regulamentul (UE) 2019/787.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

