# Decizia delegată (UE) 22020/1071 a Comisiei din 18 mai 2020 de modificare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește excluderea din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii a zborurilor care sosesc din Elveția (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32020D1071
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020D1071/decizie-ue-2020-1071
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32020D1071/decizie-ue-2020-1071.md
- **Subiecte:** aeroport, certificat de emisii, Elveția, gaz generator de efect de seră, linie aeriană, permis negociabil al poluării, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, schema UE de comercializare a certificatelor de emisii, zonă economică europeană

## Recitale

### (1)

> Articolul 25a din Directiva 2003/87/CE împuternicește Comisia să adopte dispoziții pentru a exclude din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) zborurile care sosesc dintr-o țară terță. Aceste dispoziții ar trebui să prevadă o interacțiune optimă între EU ETS și măsurile adoptate de țara terță pentru a reduce impactul aviației asupra schimbărilor climatice.

### (2)

> Acordul dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană pentru crearea unei legături între respectivele lor scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (2) („acordul”) a fost semnat la 23 noiembrie 2017 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020. Acordul prevede că zborurile dinspre aerodromuri situate pe teritoriul Elveției către aerodromuri situate în Spațiul Economic European (SEE) trebuie excluse din EU ETS.

### (3)

> Prin urmare, Directiva 2003/87/CE ar trebui modificată pentru a exclude din EU ETS zborurile dinspre aerodromuri situate în Elveția către aerodromuri situate în SEE. Pentru a menține stabilitatea acoperirii operatorilor, această excludere nu ar trebui să afecteze dispozițiile care exclud din EU ETS anumite activități de aviație pe baza unor praguri specificate privind numărul de zboruri sau emisiile per operator.

### (4)

> Prin urmare, Directiva 2003/87/CE ar trebui modificată în consecință.

### (5)

> Întrucât acordul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la aceeași dată,


## Articole

### Articolul 1

> Al doilea paragraf de la rubrica „Aviație” din coloana „Activități” a tabelului din anexa I la Directiva 2003/87/CE se modifică după cum urmează:
>
> 1. al doilea paragraf de la litera (j) se înlocuiește cu următorul text: „Zborurile menționate la litera (l) sau cele efectuate exclusiv pentru transportul, în misiune oficială, al unui monarh în exercițiu și al rudelor sale apropiate, al șefilor de stat, al șefilor de guvern și al miniștrilor unui stat membru nu pot fi excluse în temeiul prezentei litere;”
>
> 2. litera (k) se înlocuiește cu următorul text: „(k) începând de la 1 ianuarie 2013 și până la 31 decembrie 2030, zborurile care, cu excepția prezentei litere, s-ar încadra în această activitate și sunt efectuate de un operator de aeronave necomercial care efectuează zboruri cu emisii anuale totale mai mici de 1 000 de tone pe an [inclusiv emisiile generate de zborurile menționate la litera (l)];”;
>
> 3. se adaugă următoarea literă (l): „(l) zborurile dinspre aerodromuri situate în Elveția către aerodromuri situate în SEE.”.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 1 ianuarie 2020.

