# Regulamentul (UE) 2019/2219 al Consiliului din 24 octombrie 2019 privind alocarea posibilităților de pescuit în temeiul Protocolului privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Republica Democratică São Tomé și Príncipe și Comunitatea Europeană

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32019R2219
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019R2219/regulament-ue-2019-2219
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019R2219/regulament-ue-2019-2219.md
- **Subiecte:** acord (UE), acord de pescuit, cotă de pescuit, drept de pescuit, pescuit în mare, protocol la un acord, São Tomé și Príncipe, țări ale UE, vas de pescuit, zonă de pescuit

## Recitale

### (1)

> La 23 iulie 2007, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 894/2007 (1) privind încheierea Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Republica Democratică São Tomé și Príncipe și Comunitatea Europeană (2) (denumit în continuare „acordul”). Acordul a intrat în vigoare la 29 august 2011 și este în continuare în vigoare.

### (2)

> La 18 decembrie 2017, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri cu Republica Democratică São Tomé și Príncipe (denumită în continuare „São Tomé și Príncipe”) în vederea încheierii unui nou protocol privind punerea în aplicare a acordului.

### (3)

> Protocolul anterior la acord a expirat la 22 mai 2018.

### (4)

> Comisia a negociat, în numele Uniunii, un nou protocol. După încheierea respectivelor negocieri, noul protocol a fost parafat la 17 aprilie 2019.

### (5)

> În conformitate cu Decizia (UE) 2019/2218 a Consiliului (3), la 19 decembrie 2019 a fost semnat Protocolul privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Republica Democratică São Tomé și Príncipe și Comunitatea Europeană (denumit în continuare „protocolul”).

### (6)

> Posibilitățile de pescuit prevăzute în protocol ar trebui să fie repartizate între statele membre pentru perioada de aplicare a protocolului.

### (7)

> Protocolul se va aplica cu titlu provizoriu începând de la data semnării acestuia pentru a se asigura începerea rapidă a activităților de pescuit de către navele Uniunii. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată,


## Articole

### Articolul 1 — Posibilități de pescuit

> Posibilitățile de pescuit stabilite în temeiul Protocolului privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Republica Democratică São Tomé și Príncipe și Comunitatea Europeană sunt repartizate între statele membre după cum urmează:
>
> (a) nave de pescuit ton cu plasă-pungă: Spania: 16 nave Franța: 12 nave
>
> (b) nave cu paragate plutitoare: Spania: 5 nave Portugalia: 1 navă

### Articolul 2 — Intrare în vigoare și aplicare

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 19 decembrie 2019.

