# Regulamentul delegat (UE) 2019/1342 al Comisiei din 14 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unor clase de performanță în ceea ce privește permeabilitatea la aer pentru luminatoarele din material plastic și din sticlă și trapele de acoperiș (Text cu relevanță pentru SEE.)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32019R1342
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019R1342/regulament-ue-2019-1342
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019R1342/regulament-ue-2019-1342.md
- **Subiecte:** armonizarea standardelor, echiparea construcțiilor, norme de comercializare, specificații tehnice, standard european, standard tehnic

## Recitale

### (1)

> Standardul european EN 1873 privind luminatoarele individuale de material plastic a fost adoptat inițial de Comitetul European de Standardizare (CEN) în 2005, iar standardul european EN 14963 privind luminatoarele continue de material plastic a fost adoptat în 2006. Aceste standarde armonizate nu conțineau o clasificare pentru performanța produselor reglementate în ceea ce privește caracteristica esențială de permeabilitate la aer.

### (2)

> Pentru a răspunde mai bine nevoilor pieței, noile versiuni ale standardelor respective, EN 1873-1, EN 1873-2 și EN 1873-3, care acoperă luminatoarele din material plastic și din sticlă și trapele de acoperiș, precum și EN 14963 ar trebui să includă o clasificare pentru performanța produselor reglementate în ceea ce privește caracteristica esențială de permeabilitate la aer. Clasificarea ar trebui să prevadă trei clase de performanță.

### (3)

> În conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) nr. 305/2011, clasele de performanță pentru caracteristicile esențiale ale produselor pentru construcții pot fi stabilite fie de către Comisie, fie de către un organism european de standardizare, pe baza unui mandat revizuit, emis de Comisie. Având în vedere necesitatea de a stabili clase suplimentare de performanță cât mai curând posibil, Comisia ar trebui să stabilească noile clase de performanță. În conformitate cu articolul 27 alineatul (2) din regulamentul menționat, clasele respective trebuie utilizate în standardele armonizate,


## Articole

### Articolul 1

> Sunt stabilite clasele de performanță în ceea ce privește permeabilitatea la aer pentru luminatoarele din material plastic și din sticlă și trapele de acoperiș, astfel cum sunt prevăzute în anexă.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

