# Regulamentul delegat (UE) 2019/841 al Comisiei din 14 martie 2019 de rectificare a anumitor versiuni lingvistice ale Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele detaliate ale anumitor dispoziții ale Codului vamal al Uniunii

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32019R0841
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019R0841/regulament-ue-2019-841
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019R0841/regulament-ue-2019-841.md
- **Subiecte:** armonizare vamală, cooperare vamală, export (UE), import (UE), legislație vamală, regim vamal al UE, schimb de informații, teritoriu vamal (UE)

## Recitale

### (1)

> Versiunea lingvistică germană a Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei (2) conține o eroare în definiția de la articolul 1 punctul 21 referitoare la mărfurile rezervate uzului personal, care modifică astfel domeniul de aplicare al definiției.

### (2)

> Versiunea lingvistică slovacă a Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 conține o eroare la articolul 128 alineatul (2), care a fost introdusă prin Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei (3) în ceea ce privește valoarea mărfurilor care au statutul vamal de mărfuri unionale și transformă sensul dispoziției, care devine astfel opus față de sensul urmărit.

### (3)

> Versiunea lingvistică italiană a Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 conține o eroare la articolul 226 alineatul (1) litera (b) în ceea ce-l privește pe angajatul menționat la litera respectivă.

### (4)

> Versiunea lingvistică estonă a Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 conține o eroare în teza introductivă de la articolul 226 alineatul (3), din cauza căreia sensul devine opus celui urmărit.

### (5)

> Versiunile lingvistice daneză, finlandeză, franceză, germană, greacă, neerlandeză și spaniolă ale Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 conțin o eroare în anexa 22-01 în ceea ce privește mărfurile enumerate în acea anexă.

### (6)

> Prin urmare, versiunile lingvistice daneză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, neerlandeză, slovacă și spaniolă ale Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 ar trebui rectificate. Celelalte versiuni lingvistice nu sunt afectate,


## Articole

### Articolul 1

> (nu privește versiunea în limba română)

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

