# Recomandarea Consiliului din 9 iulie 2019 privind Programul național de reformă al Lituaniei pentru 2019 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Lituaniei pentru 2019

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32019H0905(15)
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019H0905%2815%29/act-ue-2019-905
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019H0905%2815%29/act-ue-2019-905.md
- **Subiecte:** fiscalitate, învățământ, investiții, Lituania, organizarea sistemului sanitar, pact de stabilitate, politică economică, politică socială, program de stabilitate, reformă economică

## Articole

### Articolul text — Text integral

> (2019/C 301/15)
>
> CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
>
> având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 121 alineatul (2) și articolul 148 alineatul (4),
>
> având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 5 alineatul (2),
>
> având în vedere recomandarea Comisiei Europene,
>
> având în vedere rezoluțiile Parlamentului European,
>
> având în vedere concluziile Consiliului European,
>
> având în vedere avizul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă,
>
> având în vedere avizul Comitetului economic și financiar,
>
> având în vedere avizul Comitetului pentru protecție socială,
>
> având în vedere avizul Comitetului pentru politică economică,
>
> întrucât:
>
> RECOMANDĂ ca, în perioada 2019-2020, Lituania să întreprindă acțiuni astfel încât:
>
> 1.
>
> Să amelioreze conformarea fiscală și să extindă baza de impozitare la surse care sunt mai puțin defavorabile creșterii. Să ia măsuri de combatere a inegalității veniturilor, a sărăciei și a excluziunii sociale, inclusiv prin îmbunătățirea modului în care este conceput sistemul fiscal și de prestații sociale.
>
> 2.
>
> Să amelioreze calitatea și eficiența în toate ciclurile de învățământ și la toate nivelurile de formare, inclusiv în ceea ce privește învățarea în rândul adulților. Să amelioreze calitatea, accesibilitatea tarifelor și eficiența sistemului de sănătate.
>
> 3.
>
> Să își orienteze politica economică în domeniul investițiilor în direcția inovării, eficienței energetice și a utilizării resurselor, transportului durabil și interconexiunilor energetice, ținând seama de disparitățile regionale. Să stimuleze creșterea productivității prin îmbunătățirea eficienței investițiilor publice. Să elaboreze un cadru de politici coerent pentru a sprijini cooperarea dintre mediul științific și cel de afaceri și a consolida agențiile de punere în aplicare din domeniile cercetării și inovării.

